VIDEO şi GALERIE FOTO: INTERVIU cu primarul tinerilor – Mister Boboc la Cuza şi viitor medic militar

1
15087


Doamnă profesor Livia Marcu, nu vă cunosc, dar vă felicit! Ca mamă, îmi doresc ca fiul meu să crească la fel de frumos, înalt, elegant, inteligent, sportiv și hotărât precum fiul dumneavoastră. Cineva întreba pe site-ul nostru, atunci când am postat știrea cu alegerea noului primar al tinerilor din Focșani, dacă Teodor Marcu este fiul Liviei Marcu, și am aflat chiar de la Teodor că sunteți. Că e. Åži bine că e.
    I-am solicitat lui Teodor să-mi acorde un interviu în noua sa calitate de primar al tinerilor și am spus „Uau” de la prima vedere. Am intrat în redacție spunând: Fetelor, ia uitați-vă ce băiat frumos v-am adus. Niște obraji s-au înroșit, dar important este că prima impresie pozitivă a fost completată de un dialog în care am descoperit un tânăr care știe ce vrea să devină, care și-a planificat activitățile în toți cei patru ani de liceu și care, atenție, fetelor, nu mai are prietenă.
    Teodor Marcu a fost ales anul trecut Mister Boboc la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, iar anul acesta a reușit să-i convingă pe colegii consilieri de la celelalte licee din Focșani să-l aleagă primar.”De patru ani, Colegiul Național Al. I. Cuza dă primarul tinerilor din municipiul Focșani”, a spus Octavian Pătrășcanu, fostul primar. Åži totuși, cum a făcut Teodor pasul de la Mister la primar? „Mi-am organizat anii de liceu. Am vrut ca a IX-a să fie anul balurilor, al experiențelor. Acum, în clasa a X-a, dezvoltare personală: să fac parte din cluburi de voluntariat, consilii, din orice activitate. În clasa a XI-a va fi materia de medicină, biologie, întrucât vreau să dau la medicină militară, iar în a XII-a admiterea și bac-ul”.

    De ce medicină militară? „Întrucât practic sportul de performanță de mic, arte marțiale, singurul sport olimpic din această categorie, taekwondo, și vreau să continui. Pot să am o legătură cu sportul întrucât, de exemplu, la Academia de Poliție sunt competiții pentru anumite sporturi practicate de studenți. Sunt pasionat de medicină din clasa a VII-a, când am făcut anatomia”.
    La Cuza, acolo unde mama sa predă limba română și coordonează un club de debate alături de alte două profesoare, Teodor este la profilul matematică-informatică, nu la științele naturii. Asta pentru că, așa cum e normal pentru un tânăr ca Teodor, e bine să ai „un plan B”. „De la acest profil pot pleca oriunde, întrucât facem toate materiile la nivel egal. Tehnologia se dezvoltă foarte rapid și programarea are un cuvânt de spus în viitorul nostru”.
    Cum și-a convins colegii consilieri din alte licee să-l voteze primar? „Prin proiecte realizabile, asta e cel mai important, degeaba făceam un concurs de minciuni; prin experiența mea”. Ce experiență ai în clasa a X-a?! „Debate-ul te învață cum să comunici, cum să-ți expui părerea cât mai bine, să te exprimi.  Taberele de team-building înseamnă dezvoltare personală.Voluntariatul te ajută să oferi fără să primești înapoi”.
    Promisiunile sale electorale au fost: organizarea pe 18 mai, de Ziua Internațională a Sportului, a unui cros, streetball, foc de tabără, „să chemăm lumea să facă sport, că tot se renovează Crângul” și a unei întâlniri cu o personalitate, „întrucât trebuie să știm ce valori avem în țară și ne pot ajuta să ne dezvoltăm, întrucât noi suntem viitorul”.
    Pe lângă sport, școală, pregătirea pentru facultate, mai are timp și de altceva? „Da, întrucât dacă știi să nu pierzi timpul, în loc să dormi până la 11, te trezești la 7, te apuci de treabă. Pe primul plan este școala, îmi fac temele, învăț. Timpul liber este în week-end. Mai ies sâmbătă seara, mai merg la un film duminică.”
    Cu primarul oamenilor mari, Decebal Bacinschi, nu a vorbit încă, „am făcut doar o poză pe scaunul dumnealui”. Crede că cei care conduc administrația publică locală le pot oferi tinerilor din experiența lor. Politica nu-l interesează, consideră că tinerii nu pot schimba nimic în acest domeniu, însă este de părere că trebuie schimbată mentalitatea oamenilor. „Trebuie să ne autodepășim. Eu zic că autodepășirea este printre cele mai importante lucruri întrucât trebuie să facem cumva să fim mai buni pe zi ce trece”.
    Teodor Marcu spune că socializează mai mult în realitate decât în mediul online, Facebook-ul fiind o modalitate de a stabili întâlniri în lumea reală.
    Aseară, la ora 20.30, când l-am rugat să-mi dea o fotografie, era la o ședință. Åži are numai 16 ani! Probabil că la 26 de ani are toate șansele să ajungă la ședințe în sediul NATO sau la vreun mare spital militar. Ce știu eu? Astfel de tineri sunt atât de hotărâți să-și atingă scopul încât nimeni și nimic nu-i poate opri. Nu pot decât să-mi doresc ca în această țară să fie din ce în ce mai mulți oameni, indiferent de vârstă, care, ca Teodor, vor să fie mai buni pe zi ce trece.
    Succes!
 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here