Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Tânăr prins după ce a furat pentru a doua oară dintr-un supermarket


Un tânăr, care împreună cu câțiva amici a furat bunuri dintr-un supermarket în urmă cu ceva timp, dar nu a fost prins, și-a încercat și joi norocul. De data aceasta nu i-a mai mers. A reușit să ia produsele de pe rafturi și să le dosească pe sub haine, dar nu și să iasă cu ele din magazin. El a fost dat pe mâna polițiștilor, iar în urma vizualizării camerelor de supraveghere, oamenii legii i-au identificat și pe ceilalți trei tineri cu care a furat prima dată.
    „La data de 29 octombrie a.c., orele 14.45, un tânăr de 22 ani a fost depistat de personalul de pază din cadrul unui supermarket, din municipiul Focșani, în timp ce încerca să sustragă produse alimentare de pe raft. Acesta, împreună cu alți 3 tineri, a mai sustras produse în valoare de 167,71 lei din același magazin, în data de 23 octombrie a.c., fără a putea fi identificați la momentul respectiv. În urma vizualizării imaginilor din data de 23 octombrie a.c., au fost identificați și ceilalți 3 tineri, în vârstă de 20, respectiv 22 de ani, ambii din municipiul Focșani, și un tânăr de 21 ani, din comuna Golești. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?