Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Război total între doi foști soți, pentru o anexă construită ilegal


Doi foști soți, din Adjud, mai au un pic și își scot ochii pentru o anexă pe care au construit-o împreună, în timpul mariajului. Aceasta nu a făcut obiectul partajului pentru că a fost construită ilegal. Potrivit polițiștilor, anexa a fost ocupată de femeie, iar bărbatul, nemulțumit fiind, a spart un perete pentru a monta o ușă, considerând că i se cuvine lui. Nemulțumită de situație, fosta soție l-a reclamat la poliție.
Ca urmare a sesizării, polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări pentru distrugere și violare de domiciliu. „La data de 29 octombrie a.c., ora 11.58, polițiștii adjudeni au fost sesizați de o femeie din localitate, cu privire la faptul că fostul soț, un bărbat, de 60 ani, i-ar fi distrus gratiile de la o anexă a locuinței. În urma primelor verificări efectuate s-a stabilit faptul că ulterior partajului, imobilul i-a revenit femeii, iar lângă acesta a fost construită ilegal, în timpul căsătoriei, o anexă care nu a făcut obiectul partajului. Bărbatul, considerând că are dreptul și el la anexa respectivă, a spart peretele exterior al acesteia pentru a monta o ușă de acces. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și violare de domiciliu”, au transmis polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?