Senatul a adoptat luni o propunere legislativă prin care un debitor aflat în imposibilitate de a achita împrumutul poate transmite către creditor dreptul de proprietate asupra bunului imobil ipotecat. Propunerea legislativă, inițiată de 141 de parlamentari din întreg spectrul politic, creează procedurile legale prin care debitorul, aflat în imposibilitate de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit, să poată transmită către creditor dreptul de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, în vederea stingerii integrale a obligațiilor asumate.
Actul normativ adoptat de Senat, prevede că debitorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii. Toate costurile notariale, ale executorului judecătoresc și ale avocatului vor fi suportate de către debitor.
Propunerea legislativă privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite adoptată de Senat cu 105 voturi „pentru” și două abțineri, în calitate de prim for legislativ sesizat, va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional.