Zilele trecute, la Amsterdam, în Olanda, a avut loc una dintre cele mai importante curse de maraton din Europa, respectiv cea de a 40-a ediție a TCS Amsterdam Marathon. Anul acesta, competiția a înregistrat un record de participanți. Astfel, nu mai puțin de 38.000 de alergători au luat startul la cele 4 categorii (maraton, semi maraton, 8 km și maratonul copiilor), ei provenind din 82 de țări de pe întreg globul. La maraton s-au înscris 13.000 de competitori, printre care s-au numărat și vrâncenii Lucian Ionel Trufin și George Lucian Sârbu, ambii având comportări de excepție și, care, după o cursă grea, au reușit să treacă cu brio linia de finiș. Lucian Ionel Trufin a reușit să parcurgă cei 42.195 kilometri ai maratonului în timpul de 3.58.03 ore, iar Lucian George Sîrbu a terminat cursa de maraton cu timpul de 4.53.31 ore.