Până la sfârșitul anului, orașul Panciu va avea un Centru Național de Informare și Promovare Turistică, datorită proiectului cu același nume, implementat de primărie și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5. „Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului”. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar Organismul Intermediar pentru Turism este Autoritatea Națională pentru Turism prin Direcția Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism.
Stadiul implementării proiectului a fost prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă susținută de primarul Iulian Nica. „Investiția face parte dintr-un proiect-pilot, care se derulează la nivel național și care are ca scop înființarea de centre de promovare și informare turistică în unități administrativ teritoriale (UAT) municipii/ orașe cu concentrare mare și foarte mare de resurse naturale și/ sau antropice, cu scopul de a prezenta toate ofertele și atracțiile turistice locale, în scopul creșterii beneficilor obținute de pe urma valorificării patrimoniului turistic local pentru comunitatea locală. Centrul de la Panciu își propune să contribuie la punerea în valoare a resurselor turistice ale zonei, la creșterea vizibilității obiectivelor turistice consacrate și la crearea unei metode moderne de promovare turistică, folosindu-se de mediul online, rețelele sociale și tehnologiile mobile”, a precizat primarul Nica.
Beneficiarii direcți vor fi turiștii și persoanele care tranzitează orașul Panciu. Aceștia vor avea la dispoziție materiale de promovare despre atracțiile turistice locale și evenimentele culturale organizate în oraș, precum și informații despre obiectivele turistice din regiune și despre posibilitățile reale de petrecere a timpului liber. Totodată, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Panciu se va adresa și tour-operatorilor, prin oferirea de pachete de vacanță profesioniste și accesibile, în vederea includerii în cataloagele lor.
Promovarea turistică se va realiza atât prin materiale tipărite, cât și în mediul online, prin intermediul unul site propriu – www.vinlapanciu.ro. „Proiectul va avea și beneficiari indirecți, și anume: obiectivele cultural-istorice, religioase sau arhitecturale din Panciu – Mănăstirea Brazi, cu Paraclisul Subteran, Schitul Sf. Ioan Botezătorul, Hrubele lui Ștefan cel Mare, Beciurile Monumente de Patrimoniu, mormântul scriitorului Ioan Slavici – precum și alte edificii ce pot fi incluse ca atracții turistice. În al doilea rând, este vorba despre proprietarii obiectivelor turistice și ai altor resurse cu valențe în turism, proprietarii de structuri tehnico – turistice de primire; despre restaurantele, magazinele de suveniruri etc. și nu în ultimul rând, despre unitățile administrativ teritoriale învecinate, populația orașului Panciu și a județului Vrancea, precum și Regiunea de Dezvoltare Sud Est”, a afirmat edilul.
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică va fi amplasat în scuarul de la intersecția străzilor Titu Maiorescu și Eliade Rădulescu. El va avea o suprafață construită de 60 m și va beneficia de un spațiu cu standuri, cu suprafața utilă de 10 mp, precum și de un spațiu de informare cu suprafața utilă de 33,50 mp. „Convingerea mea este că noul Centru de Informare și Promovare Turistică va contribui la creșterea numărului de turiști în orașul Panciu, fapt ce va avea consecințe pozitive asupra economiei orașului și a zonei. Așa cum am precizat anterior, orașul Panciu are obiective turistice de o mare importanță care pot atrage turiști din alte colțuri ale țării și nu numai. Această creștere a numărului de turiști va fi benefică pentru populația orașului, în mod special pentru proprietarii de resurse turistice, structuri de primire cazare – alimentație turistică – fapt care va duce la dezvoltarea economiei locale și, indirect, a economiei județului. Ne dorim ca acest centru să fie inaugurat la jumătatea lunii noiembrie și, astfel, orașul Panciu să se înscrie în rândul orașelor care beneficiază de un astfel de punct de informare„, a declarat Iulian Nica.
Proiectul „Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Panciu”, cod SMIS 51115, are o perioadă de implementare de 8 luni, începând cu data de 17 aprilie. Valoarea totală este de 619.798,72 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 609.630,72 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR 550.923,28 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 46.514,82 lei, iar cofinanțarea eligibilă a beneficiarului: 12.192,61 lei.