Centrul de zi socio-educațional Mărășești a fost modernizat în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri nerambursabile, Primăria Mărășești marcând finalizarea lucrărilor printr-un eveniment ce a avut loc la finele săptămânii trecute. Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, lucrările de modernizare și dotare a imobilului au început în mai 2015 și au constat în schimbarea anvelopei clădirii, înlocuirea ferestrelor, izolare termică, renovare interioară, achiziție de calculatoare, mașini de cusut etc. Odată cu aceste lucrări, primăria a înlocuit și gardul Centrului de zi, cu resurse proprii.
Proiectul cu finanțare externă nu a oferit doar posibilitatea modernizării centrului, ci și extinderea categoriei de beneficiari. „Scopul nostru este să venim în sprijinul copiilor din oraș și să le facilităm accesul la educație. Prin acest proiect am reușit să extindem și categoria de beneficiari. Dacă până acum de serviciile centrului beneficiau doar copii, prin acest proiect am venit și în sprijinul tinerilor, cu consiliere și sprijin real pentru problemele cu care se confruntă, mai ales în obținerea unui loc de muncă. Este datoria noastră să le oferim copiilor toate condițiile pentru a putea învăța și a ajunge cât mai sus în societate. Ne dorim ca aceștia să devină mândria orașului nostru”, a spus primarul Valerică Chitic, la inaugurare.
Edilul le-a mulțumit colegilor din primărie care au făcut posibil ca proiectul să fie dus la bun sfârșit. La inaugurare a fost oficiată o slujbă religioasă, la care au participat reprezentanții autorităților și ai instituțiilor din oraș, precum și beneficiarii serviciilor oferite de Centrul de zi.
Proiectul prin care a fost modernizat Centrul de zi, „Åanse la integrare pentru copiii și tinerii aflați în situații de risc din comunitatea Cartier Nou, oraș Mărășești, județ Vrancea” a fost finanțat prin Apelul Local din cadrul Programului RO10 „Copii și tineri aflați în situații de risc și Inițiative locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și promovarea incluziunii sociale”, program derulat în cadrul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2009-2014. Bugetul întregului proiect este de 840.888 lei, din care 85% fonduri norvegiene prin Granturile SEE și cofinanțare de la bugetul de stat 15%.
Programul RO10 Apelul LOCAL se adresează nevoilor specifice ale romilor prin sprijinirea măsurilor care au ca țintă copiii și tinerii aflați în situații de risc care trăiesc în comunități aflate în zone rurale sau urbane. „La Centrul de zi, 40 de copii din Mărășești vor primi zilnic o masă caldă, dar și ajutor de specialitate la teme. Astfel, se urmărește îmbunătățirea frecvenței școlare, reducerea abandonului școlar și îmbunătățirea rezultatelor școlare. Prin acest proiect se urmărește dezvoltarea competențelor și abilităților și pentru 20 de tineri, aflați în situații de risc, în vederea îmbunătățirii accesului la piața muncii, prin organizarea unor sesiuni de instruire, îndrumare, consiliere și asistență pentru găsirea unui loc de muncă în decursul unei perioade de 12 luni. Centrul de zi socio-educațional din Mărășești funcționează în subordinea Primăriei orașului și a fost înființat în anul 2003, în cadrul unui proiect prin care au fost înființate astfel de centre în mai multe localități din Vrancea. În prezent, doar centrul de la Mărășești mai funcționează în folosul comunității locale”, se detaliază în comunicat.