VIOLETA Balion
„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39)
Acesta a fost un alt experiment social.
A fost o oră în care inima mi-a bătut cu putere.
Nu judec.
14 octombrie este o zi specială pentru români, dar mai ales pentru noi, moldovenii, căci Sfânta Cuvioasă Parascheva este ocrotitoarea Moldovei. Oamenii merg în pelerinaj la Iași pentru a atinge sicriul cu moaștele Cuvioasei, stau ore în șir la coadă, sperând ca cele câteva secunde lângă Sfânta Paracheva să îi mântuiască. Așadar, nu întâmplător am ales această zi pentru următorul meu experiment social, după cel de zilier la cules de struguri (http://bit.ly/1LNWxzc): cerșetor pentru o oră. Partener mi-a fost și de această dată Aurel.
Dimineață ne-am întâlnit la redacție pentru a intra în hainele de cerșetori. Ne-am urcat în mașină și am coborât aproape de Catedrala Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Focșani. Deși mergeam, aveam senzația că stau pe loc. Oamenii îmi păreau un râu care curgea pe lângă noi, fără ne ude. Un bătrânel cu un baston stătea la intrarea în Catedrală. Aurel s-a așezat în partea opusă, iar eu m-am oprit și m-am sprijinit de un stâlp. Îmbrobodită, acoperită, stăteam cu capul plecat, sperând la mila oamenilor fără să îndrăznesc să întind mâna. Mă uitam la Aurel, care-și intrase perfect în rol, cu peruca lui neagră, cu haina ponosită, așezat în genunchi și cu mâna întinsă.
.jpg)
Vedeam doar picioarele celor care intrau și ieșeau. Mi se părea că sunt un personaj dintr-un film alb-negru, privind cu jind la culorile pantofilor celor care deși treceau la câțiva centimetri de mine, o sărmană cu haine murdare și rupte, nu se opreau. Se închinau înainte de a intra, iar eu ascultam vocea preotului care înălța rugăciuni, gândindu-mă cum ar fi chiar să n-am casă, să n-am ce mânca, să n-am cu ce mă îmbrăca, să-mi fi pierdut, poate, mințile, și să cer mila semenilor; iar aceștia nici să nu mă vadă… După ceva timp, am auzit o voce de femeie: „Haideți, plecați, după gard, nu e frumos ce faceți, nu-i normal…”. M-am ridicat, am coborât încet treptele, dar nu am ieșit. Două fete, una mai mare, una mai mică, cea mare mai bine îmbrăcată și încălțată decât cea mică, mă priveau insistent și cu mare curiozitate.
.jpg)
Așa cum hotărâsem înainte de a pleca de la redacție, după jumătate de oră în care mâna întinsă n-a spus nicio poveste, am scos un carton pe care scria: „VÄ‚ ROG AJUTAÅ¢IMÄ‚ SÄ‚ AJUNG LA PÄ‚RINTELE ARSENIE BOCA” (Fără cratimă ca nu cumva să dau de bănuit). M-am așezat pe prima treaptă de lemn cu mesajul la vedere. Aproape imediat am primit un leu de la o doamnă. La puțin timp, o altă doamnă mi-a dat 50 de bani. Nu-mi venea să cred. Aceeași femeie i-a dat ceva și bătrânelului care stătea smerit la intrarea în catedrală, dar care coborâse, alungat și el probabil. Femeia care îmi spusese să plec a venit din nou și mi-a zis să ies și să nu mai arăt cartonul scris. M-am dus spre bătrânel și i-am dat cei 1,50 lei pe care-i primisem. S-a uitat mirat la mine, ezitând să-i ia, apoi a spus „Bodaproste”. Am stat puțin lângă chioșcurile unde se aprind lumânări și se vând obiecte bisericești. Fetele care cereau bani se uitau în continuare curioase la mine.
.jpg)
Spun că nu trebuie să dăm bani cerșetorilor? Nu.
Cineva mi-a povestit că acei copii pe care-i vedem la unele supermarketuri rugându-ne să le lăsăm căruțul de cumpărături ca să ia bănuțul de 50 de bani, sunt supravegheați de niște indivizi aflați la nu prea mare depărtare. N-am observat niciodată indivizii, doar copiii. Åži le-am dat câte ceva, căci nu mă lăsa inima, deși conștientizam că sunt trimiși acolo de niște profitori fără scrupule.
Ce vină au acei copii?
Întrebarea este: unde sunt autoritățile, care să nu permită ca ei să fie trimiși la cerșit? De ce „organele” se sesizează abia după publicarea unor articole în presă, că o neființă stă pe centură cu copilul în brațe, printre mașini?
.jpg)
De ce cerșesc unii oameni?
Pentru că sunt forțați de alții?
Pentru că sunt leneși și nu vor să muncească?
Pentru că și-au pierdut calea în viață și singura pe care au mai găsit-o este aceasta, unde întind mâna?
Eu nu știu.
Dumneavoastră știți?
Cred că fiecare mână întinsă, chiar dacă nu spune, are o poveste.
Cred că atunci când putem, e bine să ajutăm.
Cred că ar trebui să facem mai puține cruci și să ne uităm mai mult la cei din jurul nostru.
Cred că ar trebui să stăm mai puțin la rând la moaște și să căutăm mai mult credința din sufletele noastre.
Cred că trebuie să facem mai puține pomeni cu mese întinse și băutură pentru rude și vecini, și mai multe pentru cei care au cu adevărat nevoie: bătrâni neputincioși, copii amărâți, bolnavi fără speranță.
Nu dau nimănui lecții. Fiecare face ce crede de cuviință. Ca în fiecare articol pe care îl scriu, am doar speranța că măcar unii dintre dumneavoastră vor ajunge să-și pună întrebări. Atât.
Am coborât în fugă din mașină și am plecat pe bulevard spre Catedrala Sfânta Parascheva din Focșani. Eu mergeam în față, iar colega mea Violeta după mine. Am ajuns repede și ne potriveam privirea să găsim locul ideal pentru a ne așeza. Am convenit cu Violeta de pe drum să stăm unul pe o parte, altul pe o parte. Zis și făcut. Am urcat scările și am ocupat un loc de pe partea stângă a Catedralei. Mi-am tras mai mult căciula pe urechi și am întins mâna dreaptă ca și cum aș cere. Câteva minute nici un trecător nu s-a îndurat să îmi arunce un bănuț în palmă. M-am așezat în genunchi și am început să mă închin, iar la câteva secunde un domn bine îmbrăcat mi-a pus în palma întinsă primii banii: 5 lei. Am dat din cap și am zis Bogdaproste, să fie primit.
Am stat acolo minute bune și mă închinam mereu. A venit o doamnă care mi-a dat un leu și mi-a zis: „Băiete stai mai drept oleacă și uită-te la lume, că nu te bagă nimeni în seamă”. Am dat din cap ca semn că am înțeles și am zis din nou Bogdaproste, să fie primit. A durat minute bune, însă nici un credincios nu s-a mai îndurat să îmi pună în palmă un bănuț. La un moment dat vine o femeie care se tot plimba pe lângă locul în care se pun lumânările și strigă la mine: „Pleacă de aici, hai gata cu cerșitul, du-te la poartă și cerșește acolo cât vrei”. Mi-am zis în gând că femeia în cauză trebuie să fie cea care se ocupă cu treburile pe la biserică. Nu m-am clintit de acolo. Era o mișcare totală, care veneau să aprindă o lumânare, care veneau să se roage, care deja plecau de la biserică. Mă uitam pe sub ochi la ei și pe sub părul care îmi acoperea mult din față. Am văzut că oamenii erau îmbrăcați frumos. Chiar dacă hainele erau la unii cam demodate, erau curate însă.
.jpg)
Nu trece mult timp și vine preotul să vadă care e treaba la intrarea în Catedrală. De acolo de jos mă uit pe furiș la preot să văd dacă vrea să mă alunge. Nu zice nimic, se duce până aproape de scările Catedralei, după care se întoarce în bisericuța mică din lemn. Nu durează mult și iar apare femeia responsabilă cu ordinea, disciplina și alungarea cerșetorilor din biserică și se răstește la mine: „Gata ! Hai pleacă odată că a zis părintele că nu e frumos să stai aici. Dacă mai stai aici îl chem pe părinte și te dă afară”. Nu zic nimic, dau din cap că am înțeles și rămân tot acolo. La un moment vine un domn care îmi dă 2 lei, îi mulțumesc și nu durează mult că vin un tată cu o fetiță și mai fac rost de câțiva lei. Fetița rămâne mult timp și mă privește în timp ce tatăl o trage de mână că voiau să plece.
.jpg)
Pe lângă mine trece și un cunoscut, care nu se uită însă la mine și merge țanțoș către bisericuța din lemn. Văd la un moment dat și doi bărbați care au aceeași culoare la pantaloni, respectiv bleu și care intră în biserică. Repede îmi dau seama că sunt doi polițiști în civil, dar care au rămas cu pantalonii de la uniformă. Mă uit pe sub ochi la ei să văd dacă nu cumva îmi zic ceva. Oamenii își văd de cele sfinte și se duc în biserică fără să zică ceva. Mai stau un pic și apare o bătrânică îmbrăcată foarte sărăcăcios, care căra după ea o pungă. Am pe ciment un leu și cincizeci de bani și am crezut că femeia vine să îmi ia banii pe care i-am primit de pomană de la trecători. Nu se întâmplă așa, ci femeia scoate din punguliță un strugurel și mi-l dă de pomană. Pe partea cealaltă a lăcașului de cult, văd o țigăncușă și o copilă care îmi făceau „concurență”. Bătrânica cu strugurele se duce și le dă și lor câte unul de pomană după care pleacă afară.
Mai stau în genunchi, dar degeaba, nimeni nu mai dădea nici un bănuț. Scot dintr-o traistă urâtă un carton pe care am scris: „Cuvioasa să vă ajute! Dați un leu!”. Când vede femeia care cred că răspunde de ordinea din biserică, parcă ia foc. Strigă la mine: „Bagă hârtia aia de aici că o să chem poliția”. Mai stau câteva minute după care bag cartonul în traistă. Mai aștept să „cadă” ceva, dar degeaba. Vine lângă mine Violeta și îmi spune: „Hai să plecăm, gata”. Mă ridic și plec. Jos la pangarul unde se vindeau lumânări era un bătrânel cu barba albă și cu picioarele tăiate. Violeta îmi spune „Hai să-i dăm lui banii”. Mă uit în traistă și adun leu cu leu. În total 18 lei într-o oră. Întind mâna să-i dau banii, iar moșul refuză: „Nu iau tată! Lasă banii la tine că și tu ești sărac. Nu iau”. Insist, dar moșul nu pare că se lasă înduplecat. Până la urmă ia banii și mă întreabă: „Auzi, dar tu de pe unde ești?, că nu prea te-am văzut pe aici?” . Îi spun că sunt din Focșani, dar stau mai mult pe la gară unde cerșesc, să mă pot plimba cu trenul pe la Buzău și Râmnic. Moșul îmi urează sănătate și plec. Dincolo de gard mă așteptau colegii: Violeta, Lavinia, Camelia și George.
