Verificări la târgurile de animale din judeţ

0
501


Veterinarii vrânceni verifică în aceste zile condițiile în care autoritățile locale vor să amenajeze târguri ocazionale de animale pentru a respecta toate cerințele europene. Noile condiții de autorizare a târgurilor de animale au fost prezentate de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea care le-a comunicat organizatorilor că dacă târgurile de animale nu sunt autorizate, atunci nu pot fi efectuate tranzații cu animale. Directorul DSVSA Vrancea, Necula Botezatu, a arătat că au fost trimise adrese către primării pentru autorizarea târgurilor de animale, atât a celor organizate saptămânal dar și a celor pe care autoritățile locale le organizează ocazional, cu prilejul diferitelor sărbători religioase.
    Până acum au fost autorizate târgurile de animale de la marginea Focșaniului, care aparține administrativ de Odobești, din Adjud și Dumbrăveni. Printre condițiile impuse sunt cele ca organizatorii târgurilor să aibă un contract cu medicul veterinar concesionar deoarece în târgurile de animale are loc verificarea documentelor animalelor, se realizează tranzacțiile sub supraveghearea medicului veterinar și se știe cu exactitate trasabilitatea animalelor.
    Printre condițiile minime se află cele referitoare la spațiile necesare. De exemplu, pentru fiecare specie de animale trebuie spații special amenajate, cu indicator, împrejmuite, cu o singură intrare. Trebuie asigurată și o rampă de încărcare-descărcare a animalelor adaptată pentru fiecare specie. Târgul trebuie să aibă panou de afișare, să aibă asigurate facilități pentru furajarea, adăparea și staționarea animalelor. Nu în ultimul rând, trebuie să fie amenajate și spații acoperite, să asigure protecția la soare și să le ofere animalelor libertatea de mișcare. Dacă nu sunt respectate aceste minime condiții, târgurile pot avea loc fără comercializarea animalelor.
„Administratorii târgurilor, fie că sunt primării sau societăți comerciale, au fost înștiințați asupra condițiilor pe care trebuie să le respecte dacă vor ca târgurile organizate să fie autorizate de DSVSA. Au primit termen o lună de zile pentru a se alinia noilor prevederi legale. Este în derulare acțiunea de evaluare a târgurilor iar cele care nu corespund vor primi un termen de conformare cu prevederile legislative urmând a fi reverificate”, ne-a spus directorul Botezatu.
    Acesta a precizat că la târgurile de animale nu pot fi vînduți câini sau pisici. Acestea sunt animale care pot fi vândute doar în pet-shop-uri. De asemenea, nu pot fi vândute animalele grav rănite, pui care au mai puțin de o lună, animalele care depășesc 90% din perioada de gestație. Restricții sunt și la mașinile cu are trebuie transportate animalele. Singurele excepții sunt pentru animalele transportate de proprietari pe distanțe reduse. „Mijloacele de transport pentru animale trebuie să fie înregistrare sau autorizate sanitar veterinar, excepție făcând mijloacele de transport proprii ale agriculturilor care transportă propriile animale pe o distanță mai mică de 50 kilometri”, a precizat directorul Botezatu.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here