Actrița și vedeta de reality-show Tori Spelling a recunoscut recent în timpul unui interviu că în perioada filmărilor pentru serialul Beverly Hills 90210 a întreținut relații intime cu colegul său de serial, actorul Jason Priestley, scrie UPI.com. ‘Nici măcar jumătate dintre prietenii mei nu știu acest lucru’, a declarat Tori Spelling în emisiunea de sâmbătă Celebrity Lie Detector, potrivit revistei People. ‘A fost o aventură de o vară. A fost varianta noastră de, să-i spunem, o iubire de-o vară și asta a fost tot’, a mai spus actrița cu același prilej, adăugând că au rămas prieteni buni pe durata filmărilor dar și după aceea.
Personajele celor doi, Donna și Brandon, nu au avut în tipul serialului niciun fel de relație. Tori Spelling, 42 de ani, care este căsătorită și are patru copii, a confirmat în aceeași emisiune că alături de iubitul său din serial, interpretat de actorul Brian Austin Green, a format un cuplu și în viața reală pentru o perioadă limitată de timp. Serialul a fost difuzat în perioada 1990-2000, și apoi producția a fost reluată cu o nouă distribuție în perioada 2008-2013.