Militarul Ștefan Gheorghiță, de 28 de ani, din Mera, care duminică noapte, băut fiind, a doborât cu Mercedes-ul un stâlp, apoi s-a urcat pe o mașină parcată, și-a dat demisia. Potrivit unor surse, militarului i s-ar fi explicat că este mult mai bine să fie cercetat în calitate de civil, decât în calitate de militar. Sursele noastre ne-au spus că, ieri dimineață, militarii din cadrul unității la care a fost angajat și Ștefan Gheorghiță au fost convocați în ședință, comandantul atrăgându-le tuturor atenția cu privire la consumul de alcool la volan. De asemenea, militarilor li s-ar fi recomandat să circule cu taxiul atunci când beau.
Sunt voci care spun că, de fapt, militarul Ștefan Gheorghiță, care lucra în sistem din 2007, în ultima perioadă fiind detașat la depozitul de la Cotești, ar fi fost forțat să demisioneze. Informația nu ne-a fost confirmată oficial. Tot pe surse am aflat și că tânărul ar proveni dintr-o familie cu afaceri la Mera, deținătoare de gater.
Accidentul în care a fost implicat militarul a avut loc duminică noapte, puțin după ora 23.00, pe DN 2M, în cartierul Unirea din Odobești. Militarul de la UM 01548 Focșani, care era băut după cum au spus polițiștii, a pierdut controlul asupra mașinii într-o curbă și a pătruns pe contrasens. Potrivit oamenilor legii, Mercedes-ul pe care îl conducea Ștefan Gheorghiță a doborât la pământ un gărduț ce împrejmuia un spațiu verde, un stâlp de electricitate, un copac, după care s-a urcat la propriu pe un autoturism Opel, parcat la intrarea într-o curte. Șoferul a suferit răni ușoare în urma accidentului. Polițiștii ne-au spus că în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,75 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii ne-au spus că accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadaptate, dar și al consumului de băuturi alcoolice. „La data de 27.09.2015, orele 23.15, un tânăr, în vârstă de 28 ani, din comuna Mera, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2M, dinspre Focșani spre Odobești, fiind sub influența băuturilor alcoolice (0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat) și din cauza neadaptării vitezei la schimbarea direcției de mers într-o curbă către stânga, a derapat, intrând în coliziune cu un stâlp de beton pentru iluminat stradal, oprindu-se astfel într-un autoturism care se afla parcat. A rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto”, au transmis polițiștii.