Trimisul special al AGERPRES, Daniel Popescu, transmite: Scriitoarea de origine română Carmen Bugan (FOTO) afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că în anul 1984, din cauza regimului comunist, trăia viața imaginată de George Orwell. În interviu, autoarea mai vorbește despre forța cuvântului scris, despre drama plecării forțate din România și modul în care aceasta i-a marcat viața și creația. „Știți, când am ajuns în America și am citit cartea lui George Orwell, „1984”, mi-am zis: Trebuie să scriu cartea mea. Pentru că este 1984. Iar în acel an trăiam viața imaginată de Orwell, un scriitor foarte puternic, care și-a imaginat nenorocirea care s-a întâmplat în Europa de Est”, a declarat scriitoarea la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg. Nu în ultimul rând, scriitoarea se referă la implicațiile generate de actuala criză a migranților.
AGERPRES: Editura 2244 din cadrul grupului editorial Bonnier v-a publicat în acest an traducerea volumului dumneavoastră de memorii „Îngropând mașina de scris”, pe care ați prezentat-o la târg. Chiar v-ați gândit să îngropați mașina de scris, sau e vorba la acea mașină a tatălui dumneavoastră dintr-o Românie comunistă?
Carmen Bugan: Este vorba de Erika, mașina de scris a tatălui meu, pe care a folosit-o în perioada 1981-1983. A bătut la ea manifeste împotriva lui Ceaușescu, a sistemului comunist. De fapt erau declarații ale drepturilor omului. Cerea mâncare, electricitate, cerea dreptul de a protesta, de a-și exprima opinia. Îngropa mașina în timpul zilei, iar eu l-am surprins într-o zi în timp ce făcea asta. Și de acolo a plecat povestea vieții mașinii de scris și povestea vieții noastre, care ne-a unit pe toți până la sfârșit. Știți, mașina mea de scris este încă ‘nouă’!
AGERPRES: Cărțile dumneavoastră fac trimitere, direct sau indirect, la o biografie terifiantă, bântuită de spectrul Securității. Cât este realitate și cât ficțiune în literatura lui Carmen Bugan?
Carmen Bugan: Fiecare om are povestea vieții lui. Pentru un scriitor, experiența personală este ca un pământ bogat unde este înrădăcinată creația. Poeziile și proza mea sunt fructele care provin din pământul natal, și din acela al exilului. Memoriile autobiografice, sau poate și acele memorii comune din perioada comunistă, sunt transformate, articulate prin mijloacele literaturii: al metaforei, imaginii, al ritmului poeziei. Este literatură în carte. Memoriile sunt transformate prin limba literară. Adevărul este recreat.
AGERPRES: Ați fost nominalizată, în 2013, la prestigiosul Orwell Prize, pentru aceeași carte „Îngropând mașina de scris” ( „Burying the Typewriter”). Ce a însemnat pentru dumneavoastră această nominalizare la un premiu britanic pentru scrieri politice de înaltă calitate?
Carmen Bugan: A fost a onoare, mai ales pentru că admir mult opera lui Orwell. Când am ajuns în America și am citit cartea lui George Orwell, 1984, mi-am zis: Trebuie să scriu cartea mea. Pentru că este 1984. Iar în acel an trăiam viața imaginată de Orwell, un scriitor foarte puternic, care și-a imaginat nenorocirea care s-a întâmplat în Europa de Est. Revenind la premiu, repet, am fost foarte mândră, mai ales că scriu în limba engleză. A fost o recunoaștere pentru felul în care folosesc limba engleză.
AGERPRES: Sunteți relativ puțin cunoscută în România. Cine este omul Carmen Bugan. La ce lucrează scriitoarea în prezent?
Carmen Bugan: Este un copil al istoriei din anii 80 și un adult care a transformat această istorie în poezii, într-un memoire și în studii academice. Am studiat influența scriitorilor din Europa de Est asupra confraților lor englezi și americani. Am arătat cum românii au injectat un sens al literaturii ca un vehicul de a schimba cultura, simțămintele omului, în sens politic, civic, mai ales. Avem nu numai dreptul, dar și obligația de a schimba lumea în mai bine. Iar scriitorii din Europa de Est au făcut un serviciu extraordinar culturii mondiale.
AGERPRES: Din nou România.
Carmen Bugan: Da, tot studiul ăsta m-a adus înapoi în România. La memoriile mele și la sensul cuvântului. Cuvântul ca putere de a schimba. Cuvântul în care a crezut tata, la mașina de scris pentru a schimba o situație. Chiar dacă acest cuvânt n-a fost un pistol, sau un tun.
AGERPRES: Nu mi-ați spus la ce lucrați acum.
Carmen Bugan: Lucrez la o colecție de poezii intitulată Walking with Martine (Hoinarind cu Martine), despre viața la granița dintre Franța și Elveția, unde liniștea este tulburată de afluxul de refugiați, care îmi trezește memorii personale în legătură cu plecarea mea în Statele Unite. De asemenea, am scris o carte care continuă povestea Mașinii de scris, se cheamă Viața fără țară. Este povestea întoarcerii în România prin închisorile tatei și prin trecutul nostru. Am fost toată familia în România. Este o întoarcere pe drumul documentelor secrete de la CNSAS, confruntate cu memoria familiei despre viața noastră. Prin Deva, prin Tecuci, prin Aiud și prin Bulgaria. A fost o călătorie extraordinară în care am învățat foarte mult despre puterea unui guvern asupra unei persoane private și puterea persoanei de a restaura sensul demnității personale după ce a trecut prin anumite momente umilitoare. După aceea, am scris o carte care se numește Eliberarea păsărilor de porțelan. În documentele secrete am găsit inventarul obiectelor din casa noastră. Am fost prezentă acolo, când s-a făcut acel inventar. Aveam 12 ani și am semnat și eu. Mama iubea foarte mult obiectele de porțelen. Avea toate păsările. E o carte de poezii, păsările acelea de porțelan au eliberat memoria și am simțit că am fost capabilă să preiau din nou tot ceea ce am avut în casă. Volumul este structurat în trei părți. O parte încorporează documentele de la CNSAS. Fie am pus un document și poezia—răspuns la document, fie am încorporat în poezie propoziții documente. Am creat o limbă foarte străină, într-un fel. Apoi este iarăși o parte care reflectă exilul. Imaginea păsărilor care migrează, care nu se mai întorc este foarte prezentă în carte. Cartea se încheie cu un ciclu de poezii, pe care l-am prezentat la târg. Se numește Casa cu temelia din altă parte. Deci casa mea, care este acum… nu mai știu în Geneva, America, Anglia, dar temelia este în România. Cartea așteaptă să fie publicată în Anglia.
Am mai scris un roman, aflat tot pe cale de publicare. Este povestea adevărată a femeii care, atunci când mama era internată în spital, la Galați, cu Cătălin, fratele meu, și-a dus copilul de câteva luni și l-a internat cu ea pentru a pretinde că este un pacient pentru a o turna pe mama. O securistă. M-a fascinat foarte mult situație ei morală. Cum cineva poate să fie sau forțat, sau să-și ducă de bună voie copilul într-un spital de infecțioase, cu boli de plămâni. Să o toarne pe o altă femeie cu un copil abia născut, cu scopul de a o băga în închisoare. Mi-am imaginat-o la vârsta de 70 de ani, când a aflat fiul ei, care este exact de vârsta fratelui meu. Am căutat să îmi închipui cum ar explica ea viața ei și decizia ei. În cartea mea, ea scrie o serie de scrisori fiul ei pentru a-și explica viața.
AGERPRES: Tot amintiți de Cătălin. Știm că fratele dvs. este militar. Luptă sau a fost prezent în Afganistan? Este cumva această asumare o preluare de ștafetă a spiritului de sacrificiu în slujba libertății al tatălui dumneavoastră?
Carmen Bugan: Probabil. Cătălin a colaborat, în Irak și Afganistan, împreună cu armata română, poloneză și americană, la crearea unui spirit de conversație între triburi, pentru a evita violența. El a vrut astfel să mulțumească guvernului american pentru modul în care a fost primită familie noastră. A fost alegerea lui. Este căpitan în armata americană. A fost recunoscut de guvernul afgan pentru contribuția lui la realizarea unor programe de educație. Întrebarea pe care ne-o punem toți din familie este cum am fost noi afectați pe tot restul vieții. Mai ales copiii. Cum explicăm sensul vieții noastre de astăzi. Loredana, sora mea, este infirmieră în America. Lucrează în medicina de transplant. Este un serviciu public. Dorește să dea înapoi. Ne-am ales toți trei acest drum. Toți trei am fost transformați în sens civic.
AGERPRES: Asumarea libertății e plătită scump, de cele mai multe ori, fiind însă singura alternativă la o realitate letală. Ce părere aveți despre afluxul de refugiați cu care se confruntă Europa?
Carmen Bugan: Asumarea libertății este necesară. Fuga de suferință și de moarte este instinctivă. Situația curentă în care se află cei care pleacă din necesitate din țările lor este absolut teribilă. Eu cred că Europa își scrie o istorie cu rușine în momentul de față. E o istorie foarte complexă. Nu trebuie să-ți întorci spatele la cei care suferă. Nu poți lăsa copiii să moară pe plajă. Nu poți refuza fratele sau sora când nu are casă. Înțeleg însă foarte bine că este o situație extraordinar de complicată. Este un continent întreg care se varsă în Europa, care este bogată, dar nu poate lua pe toată lumea. Aici nu poate fi vorba de Da sau Nu. Dar, repet, întoarcerea spatelui nu este o opțiune. Asta mă face să-mi amintesc viața de refugiat pe care încă o trăiesc. Privirile oamenilor când nu vorbeam limba engleză, frica de noi că ne-am dus ca să le luăm serviciile, pe care, oricum, ei nu voiau să le facă. Eu am lucrat, la început, într-un azil de bătrâni. Am spălat pe jos, am curățat totul acolo. Un serviciu pe care deși doar emigranții îl făceau, tot ei erau cei priviți foarte rău.
AGERPRES: În urma vizitei pe care ați făcut-o în România ați rămas cu o impresie nu tocmai plăcută. Persistă aceasta și în prezent? Când vă mai așteptăm la București?
Carmen Bugan: Ultima vizită din România a adus bucuria revederii familiei și a satului natal, în aceeași măsură ca și durerea adâncă de a vizita închisorile unde a suferit tatăl meu, și mai ales Aiudul, unde personal am trăit momente de înjosire și teamă ca un copil. Pentru mine România este, în același timp, un loc sfânt și un loc unde am suferit. După ce am venit din România am scris, în 2013, poezia Viață fără țară, care, tradusă în română, este publicată în revista Dor. Este o poezie care articulează foarte bine dublul sens că pentru mine acasă este doar în România, dar, în același timp, este casa în care nu o să fiu niciodată. Când mai vin acolo? Revin pe 9-10 octombrie la București la conferința ‘The Power of Storytelling’.
***
Născută în 1970, la Nănești, Vrancea, Carmen Bugan este absolventă a Universității din Michigan și a Colegiului Balliol din cadrul Universității Oxford, având un doctorat în domeniul literaturii engleze. Scriitoarea este publicată în limba suedeză, la editura 2244, cu volumul de memorii, Burring the Typewritter („Îngropând mașina de scris”). Cartea spune povestea protestului tatălui scriitoarei împotriva regimului politic din România din acea perioadă, 1983. Este povestea unei copilării aflată în permanență sub vizorul Securității și a unei copilării idilice care are o neintenționată coliziune cu istoria. Este, de asemenea, povestea formării unei fete tinere și a drumului acesteia către maturitate.
Volumul, lansat la Bok&Bibliotek, a fost primit foarte bine de presă, fiind nominalizat, în 2012, la Premiul George Orwell. Televiziunea britanică BBC a difuzat o mini-serie despre volumul de memorii al lui Carmen Bugan.
Pe lângă studiile critice („Seamus Heaney and East European Poetry in Translation: Poetics of Exile” — „Seamus Heaney și poeții din Europa de Est”), Carmen Bugan este autoarea volumelor „Crossing the Carpathians” („Trecerea Carpaților”) și „The House of Straw” („Casa de paie”), toate publicate în străinătate.
