VIDEO și GALERIE FOTO: VRANCEA MIRACULOASĂ! Izvoarele vindecătoare de la Vizantea Mănăstirească!

Suferi de stomac? Te chinuie reumatismul sau dermatozele? Ai probleme cu ochii? Suferi de afecțiuni ginecologice, gastro-intestinale, ale căilor hepato-biliare? Faci alergii alimentare sau îți este afectat sistemul nervos periferic? Ai vreuna din aceste afecțiuni și te-ai chinuit să își găsești leacul prin tot felul de stațiuni balneoclimaterice din țară? Află, vrânceanule, că la tine în județ există ape tămăduitoare ce izvorăsc de peste 130 de ani, din dealurile împădurite ale unuia din cele cinci sate ale comunei Vizantea-Livezi, și anume la Vizantea Mănăstirească. Descoperite întâmplător, prin anii 1800, de un felcer din Panciu, recunoscute prin anii 1900 ca ape minerale ce rivalizează cu cele mai renumite „ape de leac” din țară și străinătate, aceste izvoare au făcut, odată, din Vizantea Mănăstirească o stațiune în toată regula, căutată anual atât de vrânceni, cât și de mii de vizitatori din toate colțurile țării. Dar odată cu trecerea timpului stațiunea s-a degradat continuu, așa încât astăzi, doar bătrânii își mai amintesc de vremurile înfloritoare când mai toată lumea oferea casă și masă turiștilor ce veneau să-și aline suferințele cu apele dăruite de Dumnezeu, plaiurilor vrâncene. Dintre toți, doar autoritățile locale care se chinuie din răsputeri să redea satului statutul de stațiune, și o familie, două la care încă mai vin bolnavi ca să facă băi în căzile vechi de lemn, se încăpățânează să nu ignore existența bogăției inestimabile ce izvorăște și curge revoltător de fără folos, pe pământurile Vizantei… Citiți, în continuare, extraordinara poveste a măririi și decăderii stațiunii Vizantea Mănăstirească. O poveste adevărată, unică, a ceea ce a fost și nu mai este. Și a ceea ce, însă, cu puțină bunăvoință, ar mai putea să fie!

    Ajunsesem în Vizantea Mănăstirească înainte de orele prânzului. Prin ogrăzile înșirate de-a dreapta și de-a stânga drumului, nici țipenie, de parcă s-ar fi înțeles toți ca la acel moment să încuie porțile, să tragă obloanele și să dea, vorba aia, drumul la câini astfel încât nimeni să nu le tulbure liniștea… Da! Liniștea! O liniște de-a dreptul suspectă pentru urechile noastre de orășeni veșnic chinuiți de nesfârșitele zgomote cotidiene… Acea liniște strămoșească, mângâiată leneș de foșnetul tot mai clar al frunzișului pădurii de a cărei lizieră ne apropiam… O liniște dintr-o dată „stropită” și de clipocitul apei vindecătoare despre care auzisem, și pe care o căutasem de capul nostru, hai-hui, nevrând să deranjăm pe nimeni, nevrând să deșirăm mantia letargiei țesută discret de razele copilărești ale soarelui de început de toamnă, și așternută molatec deasupra satului… Zgomotul portierelor deschise și închise grabnic de frica prafului înălțat de trecerea mașinii pe uliță a spart brutal tihna locului. Drept urmare, noi, vinovații, am pornit aproape tiptil spre ceea ce părea să fie capătul căutărilor: un izvor. „Izvorul pentru boli de ochi”, am putut desluși pe plăcuța metalică, ruginită, pusă în spatele izvorului amenajat astfel încât oricine să se poată spăla sau să poată lua apă pe care s-o ducă acasă. Apă rece ca gheața și cu miros puternic de sulf, care se scurge apoi în albia pârâului Vizăuț, formând chiar un mini-lac în care se bălăcesc măcăitoarele locului.
    Ceva mai în jos, înaintea izvorului de ochi și vizavi de ultimele case din sat, alte două izvoare, și ele captate și amenajate, aduc oamenilor apele pentru boli de stomac. Asta ne-au spus sătenii care, intrigați de vizita noastră, au ieșit să se uite curioși, pe la porți. Norocul nostru, pentru că de la ei a început povestea! Și cu ei am mers, și la propriu și la figurat, pe firul său… „Noi numa apă de asta bem. Și toți de pe aici. E bună de stomac, de reumatisme, ailaltă vindecă ochii… Mai sus este alt izvor captat, de unde iau apă câțiva care mai fac băi, ca pe vremuri… Că erau băi la noi în sat, veneau oameni din toate părțile să facă băi în apele noastre, în căzi de lemn… Mai vin încă, mai sunt vreo două familii care se duc la izvorul de apă de sus, „La Bazin” cum se zice. Iau apa în putini, o duc acasă și pregătesc băi pentru care vin să se trateze.  Vin de la București, de la Focșani, din toată țara, dar păcat că nu prea mai au unde sta… Dacă s-ar face iar stațiune în satul nostru ce bine ar fi! Ar avea de câștigat toată lumea… Am auzit că primarul se chinuie să facă, acum, să vedem…”, a spus Anton Stanciu, de 61 de ani care, împreună cu fiul lui, Iulian, de 23 de ani, ne-a dus să ne arate ce-a mai rămas din ce a fost odată, pe o coastă de vizavi de casa lui: niște bazine din ciment „făcute de nemți când a fost Războiul Mondial”, atunci pline cu apa vindecătoare, acum pline cu gunoaie împuțite, macerate de apele atâtor ploi… „Dar cel mai mare izor e sus, „La Bazin”!”, zice nea Anton așa că fără să stăm pe gânduri, ne-am lăsat conduși de el pe drumeagul ce suie și suie, mărginit pe-o parte de pădure și de cealaltă, de albia răcoroasă a pârâului. 

Băi în căzi de lemn de pe vremea bunicii, acasă la tanti Anica!

    „La Bazin” s-o fi chemând așa, ne-am gândit noi, pentru că acolo se mai poate vedea un mare bazin cimentat, făcut cică tot de nemți și funcțional în vremuri demult apuse. Nea Anton zice că numele s-ar trage de la faptul că acolo s-a forat și s-a construit căminul în care se captează apa minerală vindecătoare pe care cei care mai au căzi acasă, vin și-o iau în butoaie mari, cărându-le fiecare cu ce are: care cu mașini, care cu căruțe. Să se trateze și să trateze și pe alții, acasă. Așa cum fac și Anica Șandru, de 65 de ani, și soțul ei, Gheorghe, de 72 de ani, din Vizantea Mănăstirească. Ea a fost timp de 16 ani, femeie de serviciu la dispensarul din sat iar bărbatul, 25 de ani șofer pe șantier și încă zece muncitor la sonde la Ploiești. Familia lor este, se pare, singura care nu a renunțat la ceea ce făceau înaintașii ei: casă, masă și băi asigurate pentru cei dornici să-și găsească leacul cu apele miraculoase din Vizantea.
    Femeia și omul ei au amenajat, într-un fost grajd se pare, „sala de băi”. Are acolo, instalate, două căzi de lemn de pe vremea bunicii, plus una modernă, pe care le umple cu apă adusă în butoiul imens, tocmai de „La Bazin”. Într-un loc, în grădină, au amenajat un spațiu special unde ard bolovanii până se înroșesc, și pe care-i bagă apoi în căzi, ca să încălzească apa. Iar după îmbăiere, apele folosite se scurg printr-un șanț special amenajat, iar căzile sunt spălate și pregătite pentru noi băi, noi clienți. „Noi, personal, facem asta de prin anii 1979. Înainte făceau socrii mei, aveau trei căzi din lemn. Înainte, tot satul avea căzi și asigurau băi, și veneau oameni de peste tot, și din Vrancea dar și din Bacău, toată partea Moldovei, de la Buzău, de la Tecuci… Acum am rămas numai noi, și încă vin mulți oameni. Aștept săptămâna viitoare pe cineva de la București, de exemplu. Se duce bărbatu-meu cu căruța și aduce apă în butoi, să avem rezervă tot timpul. Sunt foarte bune apele, vin oameni să se trateze de reumatism, progleme genitale, prostată, rinichi, stomac. S-au făcut analize la ape, au sulf, potasiu, iod, sare și multe alte minerale, era bine tare dacă era aici stațiune, cum a fost pe timpuri”, a spus tanti Anica.
    Femeia a explicat că fiecare persoană face câte băi dorește, de la 7 la 15, în funcție de afecțiunile de care suferă, dar majoritatea face zece iar prețul cerut este 30 de lei de baie. În preț intră, bine-nțeles, și cazarea pe care tanti Anica o asigură în căsuța ei curată și plină de flori. „Chiar sunt vindecătoare apele, am văzut cu ochii mei, și pe mine, dar și pe alții. A venit odată un tânăr de 25 de ani, cu probleme la picioare, adus cu pătura. După trei băi s-a ridicat singur! Și un primar din Vrancea a fost aici, a venit așa bolnav că mi-a fost frică să-l las să se bage în cadă. Avea probleme cu coloana. La venire a condus nevastă-sa, iar după trei băi a reușit să conducă singur mașina. Au venit și din străinătate, din Italia, sunt care vin nu numai pentru băi, dar și ca să se spele cu apele de ochi sau să bea ape de stomac. Vin și își iau cu bidoanele acasă”, a mai spus femeia.

Calitatea apelor din Vizantea, certificată anul acesta de Institutul Național de Balneologie!

    Primarul comunei Vizantea Livezi, Fănică Ciubotaru, nu doar că împărtășește regretele consătenilor săi născute din nevalorizarea apelor minerale ale satului, dar se și străduiește de ani buni să redea localității statutul de stațiune pierdut demult… „Sunt șase izvoare aici, la noi, au fost descoperite prin anii 1800 de un felcer de la Panciu. Cel mai mult au fost folosite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Atunci au făcut nemții primele investiții în captarea izvoarelor și un bazin de captare a apelor. După război, mai mulți cetățeni din Mănăstireasca au dezvoltat o afacere rudimentară, și anume băi în căzi de lemn. Începând din anii 1985 s-a demarat proiectarea și execuția a trei foraje pentru construirea unei baze de tratament, proiect aprobat dar care, după Revoluție… a picat. Începând din 1996, eram viceprimar în acea vreme, am demarat primele discuții cu Ministerul Turismului și în 2011, prin HG 120/2010, a fost aprobată dezvoltarea infrastructurii turistice balneare Vizantea. Am contractat lucrarea cu Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Turistică, care mi-a întocmit Studiul de fezabilitate”, spune primarul Fănică Ciubotaru, explicând că acest studiu a fost depus la Ministerul Dezvoltării și Turismului, iar în 7 decembrie 2012 s-a aprobat finanțarea. Dar, din păcate… „au fost alocați 100 mii lei să plătesc studiul de fezabilitate, bani care nu au venit… Am plătit din fondurile primăriei, am contractat proiectarea care a fost achitată tot din fondurile primăriei… Am trimis scrisori peste scrisori, degeaba. Apoi, în 2013, am obținut licența de exploatare de la Autoritatea Națională a Resurselor Minerale, iar în mai 2015 am finalizat captarea izvorului de ochi, reabilitarea forajului apei de stomac și forarea unui puț nou pentru apele reumatismale. Tot anul acesta s-a făcut din nou analiza apelor minerale din Vizantea și am primit certificate de calitatea apelor de la Institutul Național de Balneologie„, a detaliat primarul.

    Certificatele atestă într-adevăr, negru pe alb, calitățile excepționale ale apelor din Vizantea Mănăstirească. Spre exemplu, Certificatul nr. 1705 eliberat pe 20 februarie 2015 de Institutul național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie – Sectorul Cercetare factori terapeutici naturali, certifică faptul că „apa analizată fizio-chimic și microbiologic are indicații pentru: cura internă în: gastro-duodenite cronice; afecțiuni ce necesită cure de colereză; enterocolite cronice specifice cu constipație; tulburări funcționale ale colonului. Cura externă în: afecțiuni reumatismale degenrative cronice; afecțiuni reumatismale abarticulare cronice; afecțiuni neurologice periferice; afecțiuni posttraumatice ale aparatului locomotor; afecțiuni ginecologice; afecțiuni respiratorii și ORL; afecțiuni dermatologice”.
    Cu toate acestea, banii promiși de Guvern în baza contractului de finanțare încheiat de primăria Vizantea Livezi nu au ajuns la destinatar iar în aceste condiții, primarul Fănică Ciubotaru spune că nu mai are decât o șansă: „Să declar comuna stațiune și pentru asta, trebuie să facem minim 100 de locuri de cazare astfel încât să putem accesa fonduri europene. Avem planul de amplasament și delimitare a zonei Complexului Balnear, proiectul tehnic al Bazei de tratament din satul Vizantea Mănăstirească… Ne străduim în continuare, pentru că este în folosul tuturor, iar cei din Vizantea își doresc foarte mult ca satul lor să devină din nou stațiune”, a spus primarul Fănică Ciubotaru.

Extraordinara istorie a apelor de leac de la Vizantea!

    Potrivit materialelor puse la dispoziție de primarul Fănică Ciubotaru, primele date despre utilizarea apelor minerale de la Vizantea și efectele lor tămăduitoare datează din perioada 1882 – 1883, când mai mulți suferinzi de reumatism s-au vindecat. Iată, în continuare, cum este descrisă istoria apelor din Vizantea, în capitolul destinat acestui lucru din Studiul de fezabilitate întocmit de primpărie:
    Valoarea terapeutică a apelor minerale era cunoscută de localnici de multă vreme dar popularizarea efectului lor benefic s-a datorat mai mult întâmplării. Ion Ionescu de la Brad arată, în „Agricultura română a județului Putna”, că la Vizantea sunt multe ape minerale, iar analiza acestor ape „ocupă foarte mult pe farmaciștii din Focșani”.
    În anul 1886, o ambulanță militară se stabilește la marginea satului și folosește, cu rezultate bune, apele minerale, pentru vindecarea unor boli reumatice. În 1890 se efectuează primele analize ale apelor minerale pentru șase izvoare, din cele 20 câte erau cunoscute la acea dată. Rezultatele acestor analize și cercetări sunt publicate într-o broșură de circa 40 de pagini care se numea „Analiza apelor minerale Vizantea, județul Putna, Focșani, 1890”. Conform datelor vremii, în perioada 1888-1889, la Băile Vizantea au venit 3.984 de vizitatori din București, Ploiești, Pitești, Craiova, Târgu Jiu, Iași, Bacău, Buzău, Galați, Slatina, Tecuci, Râmnicu Sărat, la care se mai adaugă locuitorii din zonele învecinate.
    În anul 1886 Vizantea a fost declarată stațiune, perioadă în care comuna avea 327 de case și 1335 de locuitori. În „Dicționarul geografic al județului Putna” din anul 1897, era consemnat că la sfârșitul secolului al XIX-lea existau la Vizantea „cinci barace mai mari, care fac fiecare pe zi câte 20 de băi”. Numărul acestora ajungea la 130 de băi calde pe zi, cu băile care se mai făceau la diverși localnici.
    Cercetări sistematice sunt întreprinse din 1888, de dr. Rafail Rosin, în vederea susținerii tezei sale de doctorat, la Facultatea de Medicină din București. În acea perioadă, medicul a locuit două luni la Vizantea, făcând observații clinice pe bolnavi. În 1900 apare, la Focșani, prima lucrare dedicată stațiunii și care se intitula „Apele minerale de la Vizantea, județul Putna”, de dr. R. Rosin, și tot în același an stațiunea este inclusă și în lucrarea „Apele minerale și stațiunile climaterice din România”, de dr. Saabner Tudurui, în care se specifica faptul că „apele minerale de la Vizantea rivalizează cu cele mai renumite ape din țară și din străinătate”.

După anul 1900, Vizantea se transformă în adevărată stațiune

    După anul 1900, organele județene aduc multe îmbunătățiri, transformând Vizantea într-o adevărată stațiune: se construiește o secție sezonieră a spitalului județean, cu 15 paturi, se înființează o farmacie, se instalează o rețea telefonică, se introduce iluminatul public cu felinare cu gaze, se amenajează un parc cu chioșc pentru muzică, se construiesc opt cabine din scânduri cu dușuri pentru băi reci, se construiește o șosea între Soveja și Vizantea, se detașează un ofițer de poliție și câțiva gardieni pentru păstrarea ordinii publice, se reduce transportul CFR cu 50% pentru cei care veneau la tratament și așa mai departe.
    Măsurile luate și fondurile alocate fac din Vizantea, conform scrierilor vremii, una din cele mai bune stațiuni din țară, iar numărul celor ce veneau la cură creștea de la an la an. Lucrurile s-au dezvoltat până acolo încât s-a înființat și un oficiu local de turism, cu gestiune proprie, care încasa taxe de cură, banii fiind folosiți pentru întreținerea stațiunii. Scurtu A., în „Călăuza Stațiunilor Balneare și Climaterice din România”, considera stațiunea din Vizantea printre cele mai importante din țară, alături de Bălțătești, Călimănești, Lacu Sărat, Ocnele Mari, Pucioasa, Techirghiol și Vulcana.
    După Primul Război Mondial, stațiunea își reia activitatea în condiții precare. Prin Decizia ministerială 5.982/10.02.1927, Vizantea este recunoscută drept localitate balneo-minerală. Apogeul este atins în 1938 când s-au înregistrat circa 1200 vizitatori/an. Ulterior acestei perioade nu au mai fost făcute amenajări pentru dezvoltare. În 1939 a luat ființă Comitetul de realizări gospodărești, care avea 16 membri, iar în ședința din 28 aprilie 1939 s-a elaborat un plan de măsuri pe o perioadă de cinci ani, pentru îmbunătățirea activității stațiunii, prin care se prevedea construirea unui nou bazin pentru captarea apelor minerale, ridicarea unui hotel cu cazino, al unui monument al eroilor locali în parcul din localitate, extinderea parcului, repararea pompelor pentru extracția apelor minerale etc., măsuri care au rămas doar la stadiul de proiect, deoarece stațiunea s-a degradat continuu, fără a se mai face investiții de peste jumătate de secol…

Povestea măririi și decăderii unui sat, odată stațiune

    Dacă Vizantea Mănăstirească ar fi rămas măcar la stadiul de stațiune care a fost odată, poate tot ar fi fost bine… Însă ceea ce a fost odată a rămas doar amintire pentru cei mai vârstnici din sat, și la stadiul de poveste – povestea măririi și decăderii satului lor odată stațiune, pentru cei mai tineri.
    Totuși… ce păcat! Ce păcat că în prea multe și prea importante situații, lucrurile, la noi, involuează în loc să evolueze. Vizantea Mănăstirească ar fi putut fi, astăzi, o stațiune căreia să i se fi dus buhul. Dar nu este. Este, însă, cel mai bun exemplu al felului în care Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă! Așa că, până când printr-o cine știe ce minune Vizantea Mănăstirească va redeveni stațiune, dacă doriți să beneficiați de puterea apelor sale vindecătoare nu vă rămâne decât să apelați la băile în căzile de lemn ale lui tanti Anica, ale familiei ei… Ultimii vizănteni care continuă tradiția băilor, cu credința nestrămutată în puterea vindecătoare a apelor izvorâte din pământurile satului lor.