Un bărbat din comuna Nistorești, Toader B., de 53 de ani, care este și recidivist, va fi judecat pentru tăiere ilegală și furt de arbori. Conform rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, în perioada 27-30 ianuarie, bărbatul ar fi tăiat și stras 18 arbori nemarcați, din fondul forestier al Obștii Herăstrău. Prejudiciul este de 1.018 lei. La audieri, bărbatul a recunoscut comiterea faptei și a spus că a vândut lemnul pe care l-a sustras.
Procurorii au mai trimis în judecată alți patru bărbați, din Buzău și Slobozia Bradului. Astfel, Aurel C., de 55 de ani, cu domiciliul în județul Buzău, va fi judecat pentru instigare la tăiere fără drept de arbori, iar Constantin C., de 25 de ani, tot din județul Buzău, Sandu F., de 56 de ani, și Ion È., de 47 de ani, ambii din comuna Slobozia Bradului, vor fi judecați pentru tăiere fără drept de arbori.
Conform rechizitoriului, la data de 14 august anul trecut, Constantin, Sandu și Ion, determinați de Aurel, au tăiat fără drept șapte arbori din proprietatea celui din urmă, situată pe raza comunei Slobozia Bradului. Prejudiciul este de 3.557 lei fără TVA. Lemnele au fost încărcate în două căruțe, iar pe drum, în timp ce se îndreptau către casa proprietarului pădurii, cei care au tăiat arborii s-au întâlnit cu polițiștii, fiind luați la întrebări. La audieri, inculpații au recunoscut fapta.