Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Guangzhou


Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Guangzhou (China), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, miercuri, după ce a învins-o pe unguroaica Timea Babos, cu 6-4, 6-0.
Și perechea româno-germană Monica Niculescu/Anna-Lena Friedsam s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA de la Guangzhou (China), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după o victorie rapidă, cu 6-0, 6-3, în fața cuplului Anna Morghina (Rusia)/Ling Zhang (China), în doar 48 de minute. Niculescu și Friedsam și-au asigurat un cec de 1.820 dolari și 60 de puncte WTA, iar în sferturi vor înfrunta principalele favorite, Martina Hingis (Elveția)/Sania Mirza (India), care au stat în runda inaugurală.
Monica Niculescu s-a calificat, miercuri, și în sferturile probei de simplu, unde este deținătoarea titlului. Românca a dispus cu 6-3, 6-2 de suedeza Rebecca Peterson și va juca în faza următoare cu belgianca Yanina Wickmayer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?