Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Polițistul Vîrlan, judecat pentru fapte de corupție, pus sub control judiciar


Polițistul Marius Vîrlan, judecat la Tribunalul Vrancea pentru fapte de corupție, a fost plasat sub control judiciar din arest la domiciliu. Decizia a fost luată ieri, de magistrații Tribunalului Vrancea și nu este definitivă.
    Polițistului i s-au impus și o serie de măsuri, printre care și cele de a nu părăsi țara, dar și de a nu lua legătura cu martorii. „(…) dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpatul Vîrlan M. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu (…), fals intelectual (…), uz de fals, (…) luare de mită, (…) favorizarea infractorului (…) și înșelăciune (…) cu măsura preventivă a controlului judiciar (…) pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. (…) impune inculpatului Vîrlan M. M. ca pe durata controlului judiciar să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către instanța de judecată, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. (…) impune inculpatului Vîrlan M. M. ca pe durata controlului judiciar să respecte următoarele obligații: a) – să nu părăsească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată; b) – să nu comunice cu persoanele vătămate din cauză; c) – să nu comunice cu martorii din prezenta cauză ; d) – să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare”, au hotărât magistrații Tribunalului Vrancea.
    Polițistul a fost trimis în judecată în luna februarie de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Galați, care l-au acuzat de comiterea a 8 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, câte 2 infracțiuni de fals intelectual și uz de fals, luare de mită, favorizarea infractorului și înșelăciune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?