Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Implant cohlear bilateral gratuit și pentru vrânceni, dar în București


Vrâncenii care au problema cu auzul pot beneficia de implant cohlear bilateral, decontat de casele de asigurări de sănătate prin programul național de tratament al surdității, a anunțat, potrivit presei centrale.
Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea nu derulează acest program, astfel vrâncenii care vor să beneficieze de un implant cohlear bilateral trebuie să meargă la spitale din București. „Este vorba de programul de implant, pe care CAS Vrancea nu-l derulează, pentru că în spitalele din județ nu se efectuează astfel de intervenții. Astfel, pacienții asigurați din Vrancea, care vor să beneficieze în mod gratuit de acest implant, trebuie să se adreseze spitalelor din București, de exemplu Spitalul ORL «Dr. Hociotă». CNAS va deconta furnizorilor aceste intevenții, iar pacienții nu vor plăti nimic”, a precizat Mihai Copaci, președintele CAS Vrancea.
Potrivit CNAS, orice persoană cu probleme de auz poate beneficia de implant, neexistând o limitare a numărului de implanturi cohleare. „În cadrul programului național de tratament al surdității prin proteze auditive implantabile nu există o prevedere care să limiteze numărul de implanturi cohleare care se pot deconta pentru un asigurat, de către casa de asigurări de sănătate. În cazul în care sunt necesare două implanturi cohleare, medicul specialist este cel care decide dacă se vor efectua simultan sau pe rând. Indiferent de decizie, costurile implanturilor cohleare vor fi suportate de către casa de asigurări”, se arată într-un comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit Agerpres.
Potrivit presei centrale, în România există șapte unități care derulează acest program: Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă”, Spitalul Clinic Colțea București, Spitalul Clinic Municipal Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”.   

   Ce este implantul cohlear

Potrivit medicilor, implantul cohlear sau urechea bionică este un dispozitiv biomedical, parțial implantabil, care înlocuiește auzul natural la persoanele suferinde de hipoacuzie severă sau profundă, inclusiv cofoză (n.r. – pierdere totală a auzului).
Implantul cohlear este diferit de protezele auditive. Dacă acestea se pretează la persoanele cu pierdere ușoară sau moderată a auzului și funcționează prin simpla amplificare a sunetului, implantul cohlear înlocuiește funcționarea părții afectate a urechii interne (cohleea) pentru a oferi, prin intermediul unui microcip, semnale sonore către creier. Implanturile cohleare pot ajuta persoanele care: au o pierdere severă sau profundă a auzului în ambele urechi; obțin rezultate nesatisfăcătoare sau nu au rezultate cu protezele auditive; înregistrează valori de 50% sau mai puțin la testele de recunoaștere a propozițiilor cu urechea pentru implant; înregistrează valori de 60% sau mai puțin la urechea fără implant sau la ambele urechi cu proteze auditive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?