Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Corneliu Vadim Tudor a încetat din viață (fișă biografică)


Corneliu Vadim Tudor, fondatorul Partidului România Mare, a decedat, luni seară, la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, după ce în cursul zilei a fost adus în unitatea medicală pentru probleme cardiace. El s-a mai aflat și în trecut sub supravegherea medicilor de aici. Corneliu Vadim Tudor avea 65 de ani.
    Corneliu Vadim Tudor s-a născut la 28 noiembrie 1949, la București. A absolvit Liceul „Sf. Sava” din București (1967) și Facultatea de Filosofie a Universității din București (1971), secția Sociologie, obținând licența cu o teză despre ”Sociologia Religiei”. A fost bursier al Premiului internațional „Herder”, urmând astfel un curs de istorie la Universitatea din Viena (1978-1979). Doctor în istorie al Facultății din Craiova (2003). Și-a început activitatea profesională în redacțiile publicațiilor România liberă și Magazin (1972-1975), apoi la Agenția Națională de Presă AGERPRES (decembrie 1975-decembrie 1989). După decembrie 1989 a înființat publicațiile România Mare, Politica și Tricolorul, precum și Editura Fundației ”România Mare”. A fost redactor-șef al săptămânalului România Mare, de la înființare și până în prezent.
    Corneliu Vadim Tudor și-a început cariera politică odată cu crearea Partidului România Mare (PRM) — 20 iunie 1991—fiind membru fondator al acestei formațiuni politice, al cărei președinte a fost reales la 20 iulie 2013, în cadrul unui Congres desfășurat în Capitală. La 27 septembrie 1992, în urma scrutinului legislativ, Corneliu Vadim Tudor a fost ales senator în circumscripția electorală nr. 41 București. A fost secretar al Senatului, membru în grupul parlamentar „Partida Națională” (PN) și al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din partea PN (18 noiembrie 1993-23 octombrie 1995). A fost reales senator, în cadrul aceleiași circumscripții, în urma alegerilor din noiembrie 1996. În cadrul acestei legislaturi, a fost vicelider al Grupului Parlamentar al Partidului România Mare și membru în Comisia pentru politică externă.
    În urma alegerilor legislative din 26 noiembrie 2000, a obținut un nou mandat de senator. A fost lider al Grupului parlamentar al Partidului România Mare, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg (până în decembrie 2002). Senator de București și între 2004-2008, când a ocupat funcțiile de vicepreședinte al Senatului și de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (din martie 2006). La alegerile parlamentare în sistem uninominal din noiembrie 2008, nu a mai intrat în Parlament.
    A candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 1996, obținând 4,72 % din totalul voturilor valabil exprimate, respectiv 597.508 voturi, clasându-se pe locul al cincilea din 16 candidați. La alegerile prezidențiale din 2000, în primul tur de scrutin, din 26 noiembrie, liderul PRM a primit 28,34% din totalul sufragiilor valabil exprimate, ocupând poziția a doua. În al doilea tur, din 10 decembrie 2000, a obținut 33,17% din voturi, fiind devansat de contracandidatul său, social-democratul Ion Iliescu (66,83% din voturi).
    La alegerile prezidențiale din noiembrie 2004 (primul tur de scrutin), Corneliu Vadim Tudor s-a clasat pe locul al treilea, cu un procentaj de 12,57%. La alegerile prezidențiale din 22 noiembrie 2009, s-a clasat pe locul al patrulea, cu 5,56% din voturile valabil exprimate.
    Corneliu Vadim Tudor a fost ales europarlamentar pe listele PRM în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009. În Parlamentul European, în legislatura 2009-2014, a făcut parte din Comisia pentru cultură și educație (16 iulie 2009-18 ianuarie 2012 și 19 ianuarie 2012-30 iunie 2014), din delegația pentru relațiile cu Elveția și Norvegia, Comisia parlamentară mixtă UE-Islanda și Comisia parlamentară mixtă a Spațiului Economic European (SEE) (16 septembrie 2009-30 iunie 2014).
    Președintele Partidului România Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor și-a depus candidatura la președinție din partea Partidului România Mare, la 23 septembrie 2014, la Biroul Electoral Central (BEC), pentru alegerile din 2 noiembrie 2014. Potrivit rezultatelor finale publicate de BEC, la 6 noiembrie 2014, Corneliu Vadim Tudor a obținut 3,68% (349.416 voturi).
    Poet și publicist; a debutat la Radio, în mai 1965, cu o poezie citită în cadrul Cenaclului „George Călinescu”. Autor al unor volume de poezie și proză, printre care: „Poezii” (1977), „Epistole vieneze” (1979), „Poeme de dragoste, ură și speranță” (1981), „Idealuri” (1983), „Saturnalii” (1983), „Istorie și civilizație” (1983), „Mândria de a fi români” (1985), „Miracole” (antologie în colecția „Cele mai frumoase poezii”, 1986), „Jurnal de vacanță” (1996), „Poems”, lucrare tradusă în șapte limbi, tipărită la Torino, Italia (1998). În 2010 și-a lansat volumele ”Europa Creștină” și ”Artificii”. La aceste opere literare se adaugă numeroase poezii, eseuri, scenarii de film, piese de teatru, reportaje și cronici literare. A fost distins cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2004). În 2007, a primit Medalia de Bronz a Vaticanului, înmânată de Suveranul Pontif Papa Benedict al XVI-lea. A fost căsătorit cu Doina Vadim Tudor, având două fete.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?