Un adolescent de 16 ani, din comuna Cîmpuri, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un tânăr de 19 ani. Conflictul dintre cei doi a avut loc la Vizantea Livezi, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Victima a fost lovită cu pumnul în față, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la cap.
Polițiștii au întocmit dosar penal și urmează să stabilească care a fost motivul altercației dintre cei doi băieți. „La data de 13 septembrie a.c, ora 02.40, polițiștii din Vizantea Livezi au fost sesizați despre faptul că un minor de 16 ani, din comuna Cîmpuri, a fost victima unei agresiuni comise de un tânăr, de 19 ani. Cu ocazia primelor cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că fapta a avut loc pe stradă, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, victima fiind lovită cu pumnul în zona feței, după care a căzut și s-a lovit la cap. Minorul a fost transportat la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se arată într-o informare a poliției.