Polițiști și reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANTIP) – Centrul Regional Galați au mers în tabăra de la Gălăciuc, vineri, în cadrul proiectului pentru copiii remigrați „Cresc în Vrancea!”. Întâlnirea dintre polițiști și copii a avut drept scop prevenirea unor situații ce ar putea afecta sănătatea ori viața celor mici, sub sloganul „Siguranță de nota 10!”. Copiilor le-au fost transmise recomandări cu privire la importanța adoptării unor măsuri de siguranță personală pentru prevenirea victimizării lor în cazul accidentelor rutiere, atunci când circulă în calitate de pietoni sau când sunt lăsați singuri la joacă.
De asemenea, a avut loc un dialog interactiv între polițiști și copii, dar nu au fost uitați nici părinții celor mici, care au primit recomandări cum să-și supravegheze cât mai atent copii, prin transmiterea unor informații utile prin cadre didactice/ supraveghetori. „Pentru diseminarea unui număr cât mai mare de beneficiari, a mesajelor destinate reducerii riscului de victimizare a minorilor și de implicare a acestora în activități infracționale, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității a realizat, cu sprijinul OMV Petrom, 15.000 de afișe și 50.000 de pliante cu recomandări preventive. Acestea vizează violența în rândul adolescenților, precum și situațiile în care elevii din școlile generale pot deveni victime ale unor fapte de natură penală – pe drumul spre școală, în unitatea de învățământ, acasă, în traficul rutier. Distribuirea materialelor în unitățile de învățământ se va realiza cu ocazia începerii anului școlar 2015-2016, polițiștii vrânceni vor distribui un număr de 1.000 pliante, 300 afișe, din care 100 pentru licee «Nu lăsa violența să te transforme într-un infractor!», și 200 cu sloganul «Siguranță de nota 10», care se vor distribui în școlile generale”, se arată într-o informare a poliției vrâncene.