Luni începe școala, așa că la nivelul IPJ Vrancea au fost stabilite și măsurile ce trebuie luate pentru ca elevii să fie în siguranță. Astfel, și anul acesta, ca și în anii anteriori, la fiecare școală din Focșani, dar și în alte localități ale județului, dimineața, la intrarea elevilor la cursuri, dar și la prânz și după-amiaza, la ieșirea de la ore, vor fi prezenți polițiști, jandarmi, ori polițiști locali, care îi vor supraveghea pe elevi astfel încât aceștia să nu fie victime ale unor infracțiuni, sau accidente rutiere.
Pe această temă a fost organizată și o întâlnire la Prefectură, zilele trecute, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniu. Cu această ocazie, au fost prezentate pe larg măsurile dispuse pentru noul an școlar, fiind făcută și o analiză a evenimentelor în care au fost implicați elevii, anul trecut. „În cadrul activităților premergătoare începerii anului de învățământ preuniversitar 2015-2016, la data de 09.09.2015, la sediul Instituției Prefectului – Județul Vrancea, a avut loc o ședință de lucru sub coordonarea directă a Prefectului, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții pe această linie (I.PJ.Vrancea, I.J.J. Vrancea, I.S.J.Vrancea, Primăria Focșani – Poliția Locală și C.J.Vrancea). Cu această ocazie, a fost prezentată analiza privind evenimentele în care au fost implicați elevii și cadrele didactice în anul de învățământ preuniversitar 2014-2015, precum și vulnerabilitățile identificate, s-au reanalizat sarcinile prevăzute în Planul Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar în județul VRANCEA și s-a stabilit repartizarea efectivelor din sistemul integrat de ordine și siguranță publică pentru asigurarea prezenței la intrarea/ieșirea elevilor de la cursuri pe parcursul anului de învățământ preuniversitar 2015-2016”, ne-a declarat comisarul șef Zorel Burlan, ofițer coordonator Poliția de Proximitate.
Polițiștii focșăneni, prezenți în nouă unități de învățământ
La nivelul municipiului Focșani, unitățile de învățământ vor fi supravegheate de polițiștii de la Poliția municipiului Focșani, de polițiștii locali, dar și de jandarmi. Astfel, polițiștii focșăneni au în responsabilitate Åcoala Gimnazială nr. 3, Åcoala Gimnazială Anghel Saligny (nr. 5), Åcoala Gimnazială Ion Bazgan (nr. 2), Colegiul Național „Al. Ioan Cuza”, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”, Colegiul Național Unirea, Colegiul Tehnic „G. G. Longinescu”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, CSI „Elena Doamna”.
Polițiștii locali au în responsabilitate Åcoala Gimnazială „Anghel Saligny”(nr. 5), Åcoala Gimnazială nr. 7, Åcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” (nr. 1), Åcoala Gimnazială nr. 8, Åcoala Gimnazială Åtefan Cel Mare (nr. 9), Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul de Arte Gheorghe Tattarescu, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”.
Jandarmilor le-au fost repartizate cinci unități
Jandarmilor le-au fost repartizate cinci unități de învățământ, respectiv Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, Åcoala Gimnazială Duiliu Zamfirescu (nr. 10), Colegiul Economic M. Kogălniceanu, Liceul Pedagogic „Spiru Haret” și Åcoala Gimnazială Åtefan Cel Mare (nr. 9).
Pe lângă asta, fiecare unitate școlară are repartizat câte un polițist de proximtitate, la care elevii și părinții pot apela atunci când au o problemă. „Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea, prin structurile teritoriale, va asigura patrule de siguranță publică la celelalte unități de învățământ din mediul rural. La nivelul celorlalte subunități urbane repartizarea unităților de învățământ se va realiza pe plan local, în colaborare cu celelalte structuri de ordine publică locale. Fiecare unitate școlară va avea repartizat câte un polițist (de proximitate în mediul urban) pentru a desfășura activități educativ preventive, iar ofițerul instructor proximitate, împreună cu agenții de proximitate și lucrătorii CAPC, vor organiza activități preventive în locurile și mediile în care se impun, în colaborare cu cadrele din Inspectoratul Åcolar Județean și reprezentanții mass-media”, a adăugat comisar șef Burlan.
Mai mult, polițiștii spun că după începerea anului școlar, vor fi organizate acțiuni inopinate în zonele adiacente unităților de învățământ, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru menținerea ordinii, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care pătrund ilegal în incinta sau anexele acestor locații, precum și pentru combaterea cerșetoriei, vagabondajului și comerțului ambulant neautorizat.