Repartizarea suplinitorilor necalificați și calificați, care au susținut testele pe 3 și 4 septembrie, s-a făcut ieri în ședință publică, la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Pentru a putea fi luată în calcul la repartizare, nota de la concurs trebuia să fie cel puțin egală cu 5. Ca de obicei, ședința a început cu repartizarea educatorilor. Cristina Macovei, cu cea mai mare notă la educatori, 9.63, a optat pentru un post la Chiojdeni. Violeta Temătoru, cu nota 9.06, și-a dorit post la Vrîncioaia, iar Georgiana Rusta la Poiana Cristei. Trei candidate au avut aceeași medie: Andreea Borcea, Lenuța Boștiog și Valentina Stănilă- 8.31. Dintre cele trei, prima și-a ales post la Fitionești, iar celelalte două au dorit repartizare la specializarea a II-a, învățători. Oana Pătrașcu, cu media 8.13, a optat pentru Dealu Lung, Veronica Potop cu 7.94 a ales să predea la Vintileasca, Mirela Vasilache, cu 6.84, va merge la Șerbănești. Toate cadrele didactice menționate mai sus au susținut concursul pe 4 septembrie. Două candidate care au susținut probele pe 3 septembrie au ocupat ultimele două posturi la educatoare: Ramona Voica cu 8.17 va preda la Jitia, iar Monica Damian cu 9.33 a optat pentru Șindrilari.
La învățători, s-a început repartizarea la fel ca în cazul educatorilor: cu candidații care au susținut concursul pe 4 septembrie și au avut inspecția la clasă în vară. Liliana Arghir, cu cea mai mare notă la învățători – 8.13 a fost absentă. Următoarea, Mihaela Gherasim a refuzat să ia un post. Mihaela Bulgaru cu 7.75 a optat pentru școala gimnazială din Bârsești, Mariana Vârlan cu 7.53 a ales Burcioaia – Adjud. Alexandra Oancea a refuzat să ia post, deoarece dorea să predea la Burcioaia, localitate aleasă de candidata dinaintea ei. Din cele cu concurs pe educatoare, și-au ales posturi de învățătoare Valentina Stănilă la Poiana Cristei, Mariana Răcman la Răcoasa, Lenuța Boștiog la Tulnici. Au fost și suplinitori necalificați care au dorit posturi de învățători: Florentina Dobre la Șindrilari nr.3, Carmen Nistor la Șindrilari Răiuți, Sinica Popescu la Șindrilari nr.2.
La limba română, candidata cu media cea mai mare- 8.08, Veronica Calciu, a renunțat la orele de la Tîrîtu și a ales în schimb Slobozia Bradului. Florina Merloiu a renunțat la cele 9 ore de la Măicănești și a luat în schimb ore la Mărășești.
La engleză s-au luat posturi la Colegiul Tehnic „V. D. Cotea” de către Mădălina Miron, la liceul din Dumitrești de către Viorel Simionescu, la Spulber și Paltin a luat ore Cristina Ilea, iar la Ruginești va preda Mihaela Gherasim. Doi necalificați și-au ales ieri posturi. Mihaela Lăbunț în Nistorești și Cristina Ploscaru la Păulești. La franceză, patru candidați au luat posturi la Șerbănești, Bîrsești, Andreiașu de Jos, Soveja și Păulești.
La matematică a fost o catedră completă la Liceul cu Program Sportiv, luată de Greta Ceaușlog, cu 6.78. Ceilalți candidați au optat pentru posturi la Andreiașu de Sus, Vîrteșcoiu și Jariștea. Adriana Lescaie, care și-a ales ore la Jariștea, a dorit în completare și orele de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Focșani. La fizică, Costel Panaite cu 7.81 a optat pentru Mărășești, iar Simona Munteanu pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluziva „Elena Doamna” Focșani. La chimie au dorit posturi doi candidați, iar la biologie doar unul. La informatică, Mihaela Velic și Ionuț Chertif au renunțat, deoarece nu și-au dorit niciunul din posturile rămase. Pentru istorie, geografie și religie a fost câte un singur candidat care a solicitat repartizare.
La educație fizică și sport, candidații care au susținut concurs pe 4 septembrie și doreau repartizare erau nerăbdători. Cei trei tineri care au luat 10 la concurs sunt Teodor Georgian Popa, Ionuț Gavrilă și Sorin Damian. Teodor Georgian Popa a fost primul care și-a ales post, la Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud și la școala gimnazială din Adjudul Vechi. Ionuț Gavrilă a optat pentru Slobozia Bradului, iar Sorin Damian pentru Nereju Mic. Mihaela Joghiu cu nota 9.70 va preda la Pitulușa, George Mandea cu 9.55 la Èifești, Andreea Balaș la Străoane și Bolotești, Nicușor Sandu la Tîmboiești și Vîrteșcoiu, Andrei Pioară la Dumitrești, Aurelian Baciu la Mărășești, Cătălin Croitoru la Andreiașu de Jos, Loredana Pavel la Vidra. Bogdan Beiu, ultimul candidat care a dorit repartizare la educație fizică și sport, a optat pentru Nistorești. Repartizările s-au făcut în continuare fără incidente, la disciplinele educație fizică și sport, consiliere psihopedagogică, psihopedagogie specială, terapia educațională complexă și integrată și la disciplinele tehnice.
La concursul din 4 septembrie s-au depus trei contestații la chimie, educație fizică și sport și limba română-învățământ primar. Tatiana Broască a depus contestația la chimie, cu nota inițială 3.9, iar nota finală 4.7. La educație fizică și sport, Victor Dan Negoiță a obținut inițial 3.6, iar la contestație a primit 3.5, rămânând cu nota inițială. La limba română-învățământ primar Maricela Kviatcoschi a primit ca notă inițială 5.2, iar după contestație 5.