GALERIE FOTO: VICTIMELE INCENDIULUI de la Coza AU NEVOIE DE AJUTOR!

Oamenii din Coza, comuna Tulnici, ale căror case s-au transformat în scrum ca urmare a incendiului de proporții care a avut loc zilele trecute, au mare nevoie de ajutorul nostru! Trei dintre familiile victime ale acestei nenorociri nu mai au nimic, dar nimic din fosta lor existență. Iar două dintre ele nu mai au nici măcar pereții întregi, lucru constatat ieri de reprezentanții Filialei de Cruce Roșie Vrancea, prima care a sărit să-i ajute pe bieții oameni. Dincolo de faptul că nefericitele familii au mare nevoie de materiale de construcții pentru a reuși să-și ridice măcar o odaie care să-i adăpostească peste iarnă, lor le sunt necesare orice obiecte care contribuie la normalitatea existenței fiecăruia dintre noi: obiecte de mobilier, covoare, lenjerii, aparate electrocasnice, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale de igienă, alimente… orice! Dacă doriți să-i ajutați pe acești oameni să-și regăsească echilibrul, dacă aveți generozitatea sufletească de a le arăta că nu sunt singuri în tot acest necaz, puteți să le donați orice credeți că le este necesar unor ființe care nu mai au nimic. Puteți duce donațiile dumneavoastră fie la sediul Filialei de Cruce Roșie Vrancea din strada Dimitrie Cantemir, nr. 5, Focșani, fie le puteți trimite sau duce personal fiecăreia dintre aceste familii. 

    Dacă aveți un frigider, un aragaz, un set de farfurii, oale, cratițe, tacâmuri, dacă aveți vreun covor, vreo lenjerie, vreo lustră care nu vă mai trebuiesc, dacă aveți mobilier, haine de bărbați și femei, dacă aveți orice obiecte folositoare la casa unui om și doriți să faceți o faptă bună dăruindu-le, dar nu știți cui, donați-le cu toată inima victimelor incendiului devastator care a avut loc zilele trecute, în satul Coza, comuna Tulnici. Acești oameni nu mai au nimic, munca lor de-o viață s-a făcut scrum în doar câteva ore. Toată agoniseala lor făcută cu trudă și sacrificii, toate lucrurile care constituiau universul lor, amintirile lor, confortul lor, viața lor a devenit cenușă…
    A doua zi după incendiu, bieții oameni scormoneau obosiți, dărâmați, deznădăjduiți prin zgura neagră, să recupereze ce se mai putea recupera: cuie, sârme, bârne, bucăți de tablă îndoite, oale înnegrite, tacâmuri, orice, orice mai păstra o oarecare formă cât de cât identică cu cea avută înainte de nenorocire. Toți, oameni în vârstă, bolnavi, care nu mai au acum puterea de a spera că vor mai putea reface ceea ce au construit o viață cu mâinile lor, cu munca lor… „Adun și eu ce pot… oalele astea le spăl și poate le putem recupera… Vai de capul nostru… Să-ți ardă tot într-o clipă, vă dați seama? Nu știu ce ne facem..”, spunea Elena Tudorache, în vârstă de 62 de ani, care rătăcea, sărăcuța, prin dezastrul negru din bătătura ei, în timp ce soțul său, Constantin, de 68 de ani, spunea continuu: „40 de ani am muncit aici, 40 de ani și tot s-a dus”.
    Dacă cei doi au totuși câțiva pereți rămași în picioare, dintre care unul din fii se chinuia să scoată molozul, cenușa și dărâmăturile, vecinii lor, Mihai și Tudora Dumitru, de 76, respectiv 73 de ani, nu mai au nimic. Nici măcar un singur obiect pe care să-l mai poată folosi. Totul a fost transformat de flăcări într-o zgură neagră, groasă, iar ceea ce a mai rămas totuși în picioare sunt bârnele, și alea arse pe jumătate, și ceva lețuri care au ținut odată pereții în picioare. Iar deasupra, din loc în loc, atârna tabla îndoită care poate să cadă și să rănească pe cineva în orice moment.

Bietul septuagenar nu are putere să facă nimic. Se plimba pur și simplu deznădăjduit, fără vreun scop, dând ocol iar și iar curții, pășind cu greu peste mormanele de dărâmături negre, intrând și ieșind iar și iar prin găurile ce au fost odată uși, pereți, plângându-și în sine nenorocirea care l-a lovit la bătrânețe. Băbuța lui a fost dusă la una din fiice, ca să nu-și mai amărască inima cu priveliștea dezastrului. Alături de el erau doar nepoții, prea tineri ca să poată avea știința cum să facă ordine, atât cât se poate, în bătătura bunicilor…  „Nu mai avem cum să facem ce-am avut. Eu am pensie de handicap de 230 de lei și nevastă-mea are 400 de lei pensie de muncă. A ars tot, tot… Am vândut și niște boi și aveam banii în casă. Au ars și ăia… Am trei fete în Italia, una din ele vine acasă… Da n-au cum să ne ajute, că au plecat și ele să ajute copiii, să-i țină la școală… Ce ne facem noi…? Că mai e o lună și vine iarna, că aici la noi vine mai repede… Am rămas fără nimic…”, a spus bietul om.
   

    Dezastrul de peste pârâu

    Alte două case aflate, culmea, peste șosea și dincolo de pârâu de primele două descrise mai sus, s-au transformat și ele în scrum. Bulgări de foc au fost duși de vânt, spun sătenii, până acolo și au pârjolit în totalitate casa familiei Pricop și pe cea a lui Vasile Dobria. Aceasta din urmă nu mai are tavan, ferestrele s-au transformat în găuri, iar tot ce a putut fi salvat a fost scos afară, la soare, în speranța că se vor putea curăța, spăla, usca…
Norocul lui Vasile Dobria, bolnav grav de ciroză, și al mamei lui, Ileana, de 94 de ani, este că au, mai jos de casa arsă, alte cămăruțe. În schimb, Ancuței și lui Savin Pricop, de 59 respectiv 64 de ani, și celor patru din cei șase copii ai lor, ce locuiesc cu ei, le-a ars tot! Toate cele 9 camere, mansarda, mobila, tot ce aveau! Printre maldărele de dărâmături Ancuța scormonea cu mâinile goale și plângea. Plângea văzând urmele de caiete și cărți ale copiilor lor, tacâmurile înnegrite și sudate unele de altele de puterea focului, bucăți de diverse obiecte, materiale odată haine, lemne odată mobilă… „Ce să mai facem acum… Ne-a rămas un grajd singurul adăpost. Am avut 9 camere și mansardă, am făcut tot pentru copii. Acum a ars tot. Aveam în casă și 3000 de euro bani strânși de doi din băieții mei care lucrează în Italia și vor și ei să-și facă un rost… Ce să mai facem acum? Că trăim din ce câștigăm cu munca la țară, cu animalele, cu pământul… Bărbatu-meu are pensie de handicap de 230 de lei și atât… Altceva nimic… Toată viața am muncit să facem casa asta. S-a facem frumoasă, să aibă copiii tot ce le trebuie. Acum nu mai avem nimic”, a spus, plângând, Ancuța.

   Primele ajutoare de la Crucea Roșie

    Voluntari și conducerea Filialei de Cruce Roșie Vrancea au vizitat, marți, familiile din Coza afectate de incendiul devastator, iar în baza evaluării din teren, au solicitat Crucii Roșii Române să intervină cu ajutoare umanitare, în măsura posibilităților pe care le au. Până atunci însă, Filiala vrânceană intervine post dezastru cu primele ajutoare de urgență: mese, scaune, paturi, saltele, lenjerii, perne, pilote, pături, prosoape, îmbrăcăminte de vară și de iarnă, încălțăminte, pachete igienice care conțin detergenți universali, șampon, săpun, pastă de dinți, periuțe de dinți, pastă de ras, lame de ras, hârtie igienică, dezinfectanți, ligheane PVC, veselă bucătărie, pachete alimentare constând din paste făinoase, sos tomat, gemuri, ulei, orez, conserve de carne, pateuri, fasole verde, mazăre etc.. „Cu adevarat un dezastru să vezi năruită munca de o viață în câteva ore, sub flăcările care au mistuit totul sub privirile neputincioase ale oamenilor. Ieri (marți-n.r.), la fața locului, mergând din loc în loc, pentru că despre case nu se mai poate vorbi, mă întrebam de unde mai era în oameni puterea de a fi cel puțin prezenți și de a se mai mobiliza prin ruine, căutând măcar ceva, cât de puțin, din amintirile lor! E trist, cu atât mai mult cu cât oamenii sunt în vârstă și foarte bolnavi!”, a declarat Rodica Davidean, directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea.