Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Cel mai bun pădurar vrâncean este din Soveja


Un pădurar de la Ocolul Silvic Soveja a fost desemnat „Cel mai bun pădurar din Vrancea”, în cadrul competiției organizate la nivelul județului. Este vorba de Mircea Stoica. Ediția din acest an a concursului a avut loc la Soveja și i-a adunat la start pe cei mai buni pădurari de la ocoalele silvice de stat din județ.
Spre deosebire de alte competiții, „Cel mai bun pădurar” începe de la faza desfășurată la nivelul ocoalelor, unde participă toți pădurarii. Primii trei clasați se califică pentru faza următoare, derulată la nivelul Direcției Silvice. Ediția din acest an a fost câștigată de Mircea Stoica, care nu este la prima performanță de acest gen, anul trecut obținând tot premiul întâi la nivelul județului, dar și numeroase premii la nivel național. Pe locul al doilea s-a clasat Gheorghe Coroamă, de la Ocolul Silvic Dumitrești, iar premiul al treilea a fost obținut de pădurarul Dorin Florin, de la Ocolul Silvic Panciu.
Câștigătorul competiției a primit, pe lângă diplomă, și un premiu financiar. Pădurarul din Soveja urmează să participe, în perioada 30  septembrie – 2 octombrie, la etapa națională a competiției „Cel mai bun pădurar”, eveniment organizat la Băile Herculane. Pentru a-și demonstra calitățile de pădurari, concurenții sunt supuși unei serii de probe teoretice din domeniul silviculturii, dar și la trei probe practice, precum măsurarea unei cantități de bușteni sau evaluarea trofeelor de vânătoare.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?