Bolile fac parte din existența noastră, fie că ne place sau nu. Ori că ne îmbolnăvim noi, ori că se îmbolnăvesc cei apropiați nouă, suntem nevoiți să ajungem la spital uneori. A păși pe culoarele unui spital ca pacient sau ca simplu vizitator al unui pacient nu e o bucurie. Dar și în aceste situații trebuie să ținem cont de buna cuviință și de bunele maniere.
În cazul în care suntem pacienți, vom avea grijă, la internare, să dăm toate informațiile necesare medicului pentru a ne putea pune un diagnostic clar. Dacă sunt necesare analize, nu vom strâmba din nas și nici nu vom crea o atmosferă neplăcută. Nimănui nu-i place să fie înțepat cu seringa, nici să i se pună o branulă în venă. Dar sănătatea este mai importantă decât ceea ce ne place sau nu, deci vom suporta fără comentarii toate analizele la care vom fi supuși.
Odată internați, ne vom așeza cât mai discret în patul din salonul în care am fost repartizați, fără a pune întrebări incomode celor care ne sunt colegi de salon. Niciunui bolnav nu-i plac întrebările de genul ”De ce ați fost internat?” sau ”Sunteți în stare gravă?”. Nu vom vorbi tare, vom evita pe cât este posibil convorbirile telefonice în prezența colegilor de salon. Este indicat ca telefonul mobil să fie trecut pe modul ”silent”.
Nu abuzați de serviciile surorilor sau infirmierelor, nu sunteți singurul pacient de care trebuie să se ocupe. Există în orice spital un buton de chemare a asistentei, dar el va fi folosit doar în cazuri grave â dacă nu vă puteți deplasa sau starea de sănătate se înrăutățește. În niciun caz nu veți chema asistenta prin butonul de alarmă pentru a-i spune că vă e sete.
Dacă sunteți vizitator la un pacient internat în spital, veți respecta orele de vizită ale unității sanitare, nu veți încerca să faceți ”un mic troc” cu portarul. Nu uitați că în majoritatea spitalelor există camere de supraveghere și că puteți avea neplăceri. În perioada în care vă aflați în vizită la un pacient internat, veți îmbrăca halatul de vizitator, nu veți prelungi vizita mai mult de 15-20 de minute și nu veți discuta cu personalul medical decât în cazuri grave, când pacientul este în stare de anestezie după o intervenție chirurgicală sau se află la terapie intensivă. În rest, toate detaliile despre cum decurge evoluția bolii vi le poate da pacientul vizitat.
Dacă sunteți internat în spital împreună cu un copil, veți avea grijă să nu deranjați alți copii sau alți părinți internați cu copiii schimbând ”impresii” despre starea de sănătate și evoluția acesteia cu alți părinți. Nu toți copiii au același diagnostic. Dacă aveți un copil care are nevoie de atenție suplimentară, i-o veți acorda dumneavoastră, nu veți apela la personalul medical decât pentru probleme care țin strict de sănătatea micuțului. Dacă dorește să i se citească povești înainte de culcare, veți face dumneavoastră acest lucru. La fel și dacă vrea să bea suc de fructe sau apă la miezul nopții. Până la urmă, din acest motiv ați solicitat să fiți internat cu copilul.
În cazul în care copilul are restricții alimentare, veți respecta indicațiile medicului atât în perioada de spitalizare, cât și după externare. Doar vreți ca micuțul să se facă bine, nu să aibă complicații pentru că ați cedat unei rugăminți… Trebuie reținut că și în cazul copiilor, și al adulților, dacă mergeți să-i vizitați, importante sunt încurajările, nu trebuie să vă manifestați îngrijorarea.
Dacă este vorba despre un bolnav imobilizat la pat, nu vă oferiți să-l ajutați să se ridice decât dacă aveți permisiunea medicului, altfel îi puteți face rău, nicidecum bine. În rest, sănătate, că-i mai bună decât toate!