Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Bac-ul de toamnă: 163 de candidați vor medii mai mari


Mai mulți candidați s-au arătat nemulțumiți de notare, după afișarea rezultatelor din sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat. Depunerea contestațiilor s-a făcut pe 1 septembrie, în intervalul orar 16:00-20:00. Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, 163 de absolvenți au fost nemulțumiți de notare și consideră că pot obține o mărire, așa că au depus contestații. „S-au făcut contestații la majoritatea materiilor: la biologie, fizică, geografie, română, matematică, informatică, istorie. Vineri urmează rezultatele finale”, a declarat inspectorul școlar Ion Ionașcu.
    Așadar, tinerii vor afla vineri, 4 septembrie, dacă ale lor contestații au fost făcute cu rost sau nu. Conform art. 73 alin (2) din Metodologie, „nota definitivă este nota acordată de comisia județeană de contestații/a municipiului București, dacă între nota inițială și nota acordată la contestații se constată o diferență de cel puțin 0,50 puncte. Dacă diferența dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota inițială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare”.
    Reamintim că la sesiunea de toamnă s-au înscris 857 de candidați și s-au prezentat 701. Dintre cei 701 absolvenți care au susținut examenul maturității, doar 145 de absolvenți au promovat, 556 fiind respinși. Înainte de contestații, promovarea la nivelul județului Vrancea a fost de 20,68%, iar la nivel național a fost de 24,1%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?