8 Martie. Ce-ți trece prin minte când te gândești la asta? Personal, mă gândesc la primăvară și la tot ce aduce acest anotimp cu el: verdeață, flori, soare. Reprezintă o revenire la viață, din amorțeala în care s-au cufundat toate în iarna geroasă. Ei bine, strada asta nu-ți trezește niciun sentiment de bine. Singurul element care se regăsește aici, din cele menționate de mine, e verdeața. Verdeață din plin, peste tot.
Ca să ajungi pe 8 Martie, nu e greu deloc. Cum vii dinspre șoseaua de centură, intri pe Brăilei, din sensul giratoriu de lângă Kaufland, o iei pe prima ieșire. Ca pieton, îți e cam greu să treci cu bine pe strada asta. O porțiune de trotuar aici, una la câțiva metri mai încolo. Când vin mașinile, dacă ai norocul să te nimerești în preajma unei bucăți de trotuar, e totul ok. Dar, având în vedere că șansele să se întâmple asta sunt destul de mici, la fel ca și porțiunile de trotuar…nu-ți rămâne altceva de făcut decât să te strecori după o mașină parcată pe marginea drumului, să te bagi prin buruieni și să te abții să nu înjuri.
Pe cât e de mică strada, pe atât de multe înjurături pe metrul pătrat a „auzit”. Spun asta din proprie experiență, pentru că nu e prima dată când sunt în trecere prin zonă și sigur nu va fi nici ultima. Și nu doar o dată mi-a fost dat să aud fel și fel de expresii, care mai de care mai colorate. Alții, care stau mai bine la capitolul nervi, pleacă ușor capul și se urcă pe unde se poate, uitându-se lung la cei care confundă o biată străduță cu o autostradă și gonesc de zor, din groapă-n groapă. Pentru un adult lipsa trotuarelor este o problemă, dar să zicem că s-ar descurca din instinct în caz de ceva, dar un copil? Un copil ar avea aceeași viteză de reacție în cazul în care trec multe mașini și au o viteză peste cea admisă? Doamne ferește de astfel de cazuri, însă în orice situație pui și răul în față. În timp ce pozam o plăcuță cu numele străzii de lângă scara unui bloc, o mașină s-a apropiat destul de rapid de locul în care eram și am văzut-o în ultima clipă, pentru că a apărut din curbă. M-am urcat pe bordură și pentru că nu mi-am ținut echilibrul cum trebuia, am călcat pe iarbă și…am dat de noroc. Ce să faci, când ai noroc…păi ai, nu mai contează când și cum, când dai peste așa ceva trebuie să te bucuri. Mă amuz, în schimb, gândindu-mă că nu sunt prima și sigur nici ultima persoană care are parte de astfel de bucurii, bine mascate în buruieni. Ä‚sta e un avantaj al unui spațiu cu iarbă deasă și…mare. De ce să se mai chinuie cineva să o cosească sau să o tundă acum, în septembrie, când și așa toamna bate la ușă? O să se usuce, o să dea zăpada și gata, s-a zis cu ea. O mai revedem la primăvară. Până atunci, mai e puțin însă.
Ce am observat astăzi, de dimineață, e că străzile erau proaspăt măturate. Învârtindu-mă prin zonă, i-am văzut pe cei care se ocupau de curățenie. Mai întâi, am văzut un nor de praf care se înalță, apoi pe ei. Am luat-o în direcția opusă lor și le-am ieșit în cale. Am trecut pe lângă un morman de gunoi, format lângă un gard. Pare că e de multă vreme acolo și nici nu cred că va fi luat de cineva. La urma urmei, pe cine încurcă? Nu e în drum, nu e în fața porții nimănui. Stă liniștit în colțul lui.
Mi-am continuat drumul, dar nimic nou: aceleași buruieni, aceeași situație cu „uite trotuarul, nu e trotuarul”. Undeva, spre capătul străzii, care nici pentru șoferi nu e o bucurie prea mare, fiind crăpată și găurită, așadar pe stânga e o parcare. În zona parcării, o farmacie veterinară, o sală de sport și o confecție.
După parcare, atât pe stânga cât și pe dreapta reîncepe trotuarul. Pe partea cu confecția, e mai îngust, dar îngrijit, iar pe partea opusă, mai larg, dar cu nuanțe de verde și maro, de la iarbă și frunze uscate. Am ajuns la capătul străzii 8 Martie, pe strada Panduri.
