Bani mai mulți pentru sistemul medical de urgență din Vrancea! Ministerul Sănătății, în colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, a obținut din partea Guvernului României o rectificare a bugetului pentru Sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat. Astfel, atât Unitatea de Primire Urgențe și echipajele SMURD, cât și Serviciul de Ambulanță Județean din Vrancea vor primi bani în plus.
Medicul Dana Dincă (FOTO), șefa UPU Focșani și coordonatoarea SMURD Vrancea, ne-a spus că suma care va fi primită asigură o bună funcționare a sistemului medical de urgență până la sfârșitul anului în curs. „UPU-SMURD a fost cuprinsă în propunerea Departamentului pentru Situații de Urgență privind alocarea suplimentară la rectificarea bugetară. Suma alocată în această propunere este suficientă pentru achiziționarea de medicamente și materiale sanitare necesare și desfășurarea în condiții bune a actului medical atât în UPU, cât și pentru cele patru echipaje SMURD, până la sfârșitul anului”, ne-a explicat medicul Dana Dincă.
Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului Sănătății, pentru serviciile de ambulanță a fost alocată la rectificare suma de 32.472 milioane lei, iar pentru unitățile de primiri urgențe suma de 52.528 milioane lei.