Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Până cel târziu la 15 noiembrie, bugetul pe 2016 va fi transmis în Parlament


Premierul Victor Ponta a dat asigurări în cadrul BPN al PSD că până cel târziu la 15 noiembrie proiectul bugetului de stat pentru anul viitor va fi transmis în Parlament spre dezbatere și adoptare, a declarat luni președintele interimar al social-democraților, Liviu Dragnea. „De asemenea, despre buget am discutat. Premierul ne-a asigurat că, cel mai târziu până la 15 noiembrie, proiectul de lege pentru bugetul de anul viitor va fi trimis în Parlament, în așa fel încât atât noi, Coaliția, cât și colegii din Opoziție să avem timp să lucrăm la acest proiect de lege extrem de important, ținând cont și de măsurile deja adoptate până acum”, a declarat președintele interimar al PSD, într-o conferință de presă la finalul ședinței BPN al partidului.
Dragnea a adăugat că, în urma discuției cu ministrul Muncii, Rovana Plumb, „pentru corelare, proiectul de lege al salarizării bugetarilor ar trebui să fie finalizat înainte de adoptarea Legii bugetului, pentru ca eventualele prevederi bugetare pentru anul viitor să fie cuprinse în Legea bugetului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?