Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Medalii pentru judoka de la LPS Focşani la Tr. Severin


Sala Sporturilor din Drobeta Turnu Severin a găzduit cea de-a 30-a ediție a Turneului Internațional Cupa Drobeta la judo, eveniment organizat de către Federația Română de Judo și Clubul Sportiv Municipal Drobeta Turnu Severin, în colaborare cu autoritățile locale. Concursurile au avut atât la masculin, cât și la feminin și s-au desfășurat la categoriile de vârstă Under 15, U17, U20 și seniori, iar printre performeri s-au aflat și judoka de la CSM 2007 – LPS Focșani.
Printre aceștia s-au aflat Răzvan Burdușel, Laris Borș, Mircea Tomescu, Alexandru Matei, Riccardo Stoica, Mihai Vrabie, Bogdan Drîmbă, Dennis Stoica, Alexandru Dănilă, Claudiu Neagu și Lorenzo Moise. În clasamentul pe echipe, CSM 2007 – LPS Focșani s-a clasat pe locul 3, primele două poziții ale podiumului fiind ocupate de SCM Deva și CSM Drobeta Tr. Severin.
Judoka de la CSM 2007 – LPS Focșani sunt antrenați de Stănică Grosu, Dumitru Zisu, Marinel Palade și Iulian Surlă. La competiția de la Tr. Severin au concurat pe tatami și judoka din Serbia, Bulgaria și Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?