Autoturisme cuprinse de flăcări, în Focșani și Mărășești

0
713


Trei incendii, care se manifestau la proprietățile unor cetățeni din comunele Gura Caliței, Păunești și Andreiașu de Jos, și două care au cuprins autoturismele unor persoane din Mărășești și Focșani au fost lichidate de pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență în zilele de 29 și 30 august.
     Vineri, în jurul orei 20.00, Detașamentul de Pompieri Focșani a intervenit, cu un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu în localitatea Lacul lui Baban din comuna Gura Caliței, izbucnit la proprietatea lui D. P.. Au ars acoperișul comun al garajului și unei magazii, confecționat din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, accesorii și obiecte pentru apicultură (centrifugă pentru extragere miere, stupi neutilizați, foi de ceară, faguri), precum și cherestea, scândură și plăci OSB. „În cursul aceleiași seri, în jurul orei 21.15, s-a primit un apel la Dispeceratul ISU – Ambulanță care anunța izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Păunești, proprietatea numitei M.A.. La fața locului s-au deplasat două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Adjud. În urma acestuia au ars acoperișul unei anexe, confecționat din lemn și învelit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, lemne, porumb, grâu, dar și alte obiecte de uz gospodăresc”, a transmis căpitan Cristina Duță, de la ISU Vrancea.
    În cursul dimineții de sâmbătă, în jurul orei 09.50, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit, în cooperare cu membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Andreiașu de Jos și Odobești, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la gospodăria lui I. N., din Andreiașu de Jos. În urma incendiului a ars acoperișul locuinței, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, bunuri de uz casnic aflate într-o bucătărie și o magazie și s-au degradat planșeele a trei camere de locuit.
Proprietarul susține că în incendiu au ars și documente de identitate și proprietate, precum și suma de 10 mii lei. Acesta a suferit un atac de panică, fiind monitorizat din punct de vedere medical de un echipaj SAJ Vrancea. „În urma verificărilor efectuate, în toate cele trei cazuri, scurtcircuitul electric a stat la baza producerii acestor incendii. Pentru a nu vă confrunta cu situații similare, reamintim normele specifice de apărare împotriva incendiilor: nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații, nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat și nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan”, a adăugat căpitan Duță.
    Tot sâmbătă, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism, în localitatea Pădureni, oraș Mărășești. În urma incendiului, produs cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, a ars în proporție de cca. 90% un autoturism înmatriculat în județul Vrancea, proprietatea lui M. B..
    În aceași seară, în jurul orei 20.40, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un autoturism parcat pe strada Bucegi din municipiul Focșani. La sosirea forțelor de intervenție la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta cu degajări mari de fum la nivelul compartimentului portbagaj. Datorită intervenției operative, încendiul a fost lichidat în limitele găsite, împiedicându-se propagarea la întregul autovehicul. Verificările efectuate la fața locului au evidențiat faptul că flăcările au pornit de la un scurtcircuit electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here