Ambasadorul Elveţiei inaugurează o stână din munţii Vrancei

0
1333


Ambasadorul Elveției la București, Jean-Hubert Lebet, va inaugura astăzi, în munții Vrancei, o stână tradițională, dar pe model elvețian. Potrivit medicului  veterinar Grigore Mihăeș, președintele Asociației de Dezvoltare Rurală Vrîncioaia, stâna se află pe Pășunea Lapos și este proprietatea Obștii Năruja, fiind  realizată cu fonduri elvețiene și din contribuții ale obștii. Are 140 de hectare și se află la o altitudine de 1300 de metri.
Mediul a spus că demersurile au fost făcute pe filiera Fundația Heifer International, Federația Agricultorilor de Munte „Dorna” din Vatra Dornei, Agram și Ro Montana. La eveniment vor mai lua parte secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Vasile Carnariu, Ticu Constandache, director Direcția Agricolă Vrancea, reprezentanți DSVSA, ai obștilor și autoritățile locale din Năruja.
„Proiectul a început în 2014, cu Asociația de Dezvoltare Rurală Vrîncioaia, dar care nu a avut suficientă pășune și a fost redirecționat de mine către Obștea Năruja. Suntem mândri de ce am realizat și sperăm ca ciobanul vrâncean, prin acest proiect, să dezvolte activitatea de oierit prin creșterea standardelor impuse de UE. În acest fel, consumatorii au garanția unui produs tradițional care respectă toate normele de igienă alimentară”, a spus medicul veterinar Grigore Mihăeș.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here