Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Precizări privind NAVETA profesorilor


Consiliile locale sunt obligate să prevadă în buget sume de bani speciale pentru decontarea navetei cadrelor didactice. Guvernul României a emis o hotărâre privind aprobarea normelor metodologice pentru decontarea cheltuielilor de deplasare, publicată în Monitorul Oficial din 17 iulie 2015. Această hotărâre, în afară de faptul că obligă consiliile locale să plătească naveta cadrelor didactice, le și obligă să prevadă în buget sumele necesare acestui capitol. În cazul în care bugetul local nu poate asigura aceste sume, ele vor fi asigurate de la bugetul de stat.
    „Foarte important este ca până la jumătatea lunii octombrie să fie o situație clară a navetiștilor din fiecare unitate de învățământ, cu sumele necesare decontării, situație care să fie transmisă Consiliului Local în vederea cuprinderii lor în buget”, ne-a declarat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ Vrancea, Emil Tudor.
    Acesta spune că potrivit Codului de procedură fiscală, în cazul în care sumele nu sunt plătite, nu mai e necesară acțiunea în instanță, ci dacă plata nu se face, conturile primăriei sunt blocate până la efectuarea plății respective. „Decontarea navetei pentru situațiile în care există mijloc de transport în comun cu un program de deplasare apropiat de programul de lucru al navetiștilor vrânceni, se face pe bază de abonament sau bilete de călătorii, reprezentând suma deplasărilor pe o lună întreagă. Acolo unde nu există posibilitatea de a face navetă cu mijloc de transport și se circulă cu mașina personală, cadrele didactice vrâncene vor primi decontarea pentru 7,5 litri de benzină/100 km”, a mai menționat președintele FSLI Vrancea.
    Navetiștii care circulă cu mașina personală trebuie să prezinte la începutul anului școlar, la conducerea unității de învățământ, copie după certificatul de înmatriculare, după permisul de conducere și lunar, bonurile de combustibil prin care să justifice sumele solicitate. În primele 5 zile ale lunii, cadrele didactice trebuie să depună documentele justificative, iar până la sfârșitul lunii următoare, autoritățile locale trebuie să deconteze cheltuielile cu naveta. Decontarea cheltuielilor pentru navetă este destinată profesorilor și personalului auxiliar care nu deține locuință în localitatea unde profesează.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?