Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Inspector antifraudă, implicat într-un accident la Dumbrăveni. Doi copii și tatăl lor au fost răniți


    Cinci persoane au fost rănite, aseară, în două accidente de circulație, care s-au produs pe drumul european E 85, la Popești și Dumbrăveni. Primul accident a fost cel de la Popești, în urma căruia au fost rănite ușor două fete, una de 15 ani, cealaltă de 16. Potrivit polițiștilor, victimele se aflau pe trecerea de pietoni din comună, în momentul în care o șoferiță din Bacău a dat cu mașina peste ele. Din fericire, fetele nu au fost rănite grav, iar după ce au fost investigate la spital, ambele au fost externate, după cum ne-au spus polițiștii de la Serviciul Rutier. Oamenii legii a declarat că șoferița nu era băută, dar și că a fost întocmit dosar penal de cercetare, urmând să se stabilească cu exactitate modul de producere a evenimentului.
    Cel de-al doilea accident s-a produs la scurt timp, tot pe drumul european, dar la Dumbrăveni, în zona Statuii lui Suvorov. În acest accident au fost implicate două autoturisme, respectiv un Ford înmatriculat în Gorj, condus de Silviu Andrei A., de 26 de ani, din județul Gorj, inspector antifraudă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și un VW înmatriculat în București. Au fost rănite trei persoane, respectiv două fetițe, una de 4 ani, iar cealaltă de 9 ani, și tatăl lor, Åžtefan A., de 34 de ani, din județul Neamț.
     Potrivit martorilor, victimele au fost preluate de un echipaj medical care se întorcea de la un alt caz, ele fiind transportate la Spitalul Județean. Victimele nu ar fi suferit răni grave, potrivit unor surse din cadrul unității medicale. La fața locului au mai ajuns și alte ambulanțe, pentru a acorda ajutor în cazul în care ar mai fi existat și alți răniți.


 
    Din informațiile primate de la polițiști, una dintre mașinile implicate venea dinspre Buzău, iar cealaltă se îndrepta către Buzău. În dreptul Statuii lui Suvorov, șoferul din Gorj ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu VW-ul. Impactul a fost puternic. Potrivit persoanelor care au fost la fața locului, motorul, dar și cutia de viteze a uneia dintre mașini au fost aruncate la zeci de metri distanță, pe șosea.
Polițiștii de la Rutier, dar și cei de la Serviciul Criminalistic au ajuns și ei la locul accidentului pentru a efectua cercetări, iar pe durata acestora traficul rutier s-a desfășurat pe câte un fir, alternativ. Potrivit comisarului șef Adrian Huzum, de la Serviciul Poliției Rutiere Vrancea, „din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că șoferul unui autoturism marca Ford, în vârstă de 26 de ani, din județul Gorj, în timp ce se deplasa dinspre Buzău către Focșani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca VW, care circula din sens opus și era condus de un bărbat de 34 de ani, din Piatra Neamț. În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului din Neamț și a două fețițe, care se aflau în același autoturism. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii accidentului”.

    

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?