Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Prințul Charles era reticent în fața ideii de divorț, potrivit unei scrisori


Prințul Charles al Marii Britanii era refractar în fața ideii de divorț cu un an înainte de a se căsători cu Diana, după cum reiese dintr-o scrisoare din 1980 și scoasă la vânzare în SUA, relatează vineri AFP. „Sper sincer că v-ați revenit din ceva atât de traumatizant ca o căsătorie și un divorț într-o perioadă atât de scurtă de timp”, îi scria el lui Janet Jenkins, angajată a consulatului britanic din Montreal, pe care o cunoscuse în 1975. „Din fericire ați descoperit greșeala la timp și nu ați apucat să întemeiați o familie”, adăuga el. „A întemeia o familie și a a face o asemenea greșeală este un lucru care mă îngrijorează profund”, mărturisea prințul Charles.
    Scrisoarea scrisă de mână pe o coală de hârtie cu antetul Castelului Windsor, lungă de șapte pagini, a fost scoasă la vânzare cu 3.900 de dolari de un colecționar din Los Angeles, Alicia Carroll, specializată în suvenire legate de monarhia britanică. Scrisoarea face parte dintr-un pachet de șase scrisori pe care Prințul Charles i le-a trimis lui Janet Jenkins, a declarat AFP colecționara, care a asigurat că le-a cumpărat direct de la destinatară. Prințul Charles s-a căsătorit cu Diana în iulie 1981. Ei au divorțat în 1996, cu un an înainte de moartea Dianei într-un accident de mașină la Paris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?