Keiko Kobayashi Dinu. E o tânără frumoasă, bronzată, cu zâmbet luminos, pe care n-ai cum să n-o remarci dacă o vezi prin Focșani. Keiko a venit din Tokyo, Japonia, pentru a se căsători cu Ionel Dinu, profesor de fizică. Ieri m-am întâlnit pentru a treia oară cu acești oameni și mi-au plăcut și mai mult. Åži totuși, după cum i-am spus taximetristului curios, am stat de vorbă mai bine de o oră și tot n-am înțeles cum să lași Tokyo pentru Focșani. Iar domnul de la volan mi-a spus că a întâlnit și o nemțoaică în Focșani, care s-a căsătorit cu un focșănean ce muncise 25 de ani în Germania. Iar când a întrebat-o de ce a lăsat Germania pentru România, „unde totul e logic, doamnă”, i-a răspuns: Îmi place liniștea de aici.
Keiko a venit alături de soțul ei la Monitorul de Vrancea ca să mă întrebe de unde am luat o poză. Pe biroul meu, a văzut înșiruite paginile din ziar cu toate doamnele și domnișoarele de la rubrica „Mireasă pentru o cauză”. E un proiect care mi-a adus o foarte mare satisfacție profesională și chiar personală. I-au plăcut și ei, așa că, deși atât Keiko, dar și soțul ei au fost reticenți în a-și spune povestea, au vrut să facă o asemenea ședință foto, cu atât mai mult cu cât sunt proaspăt căsătoriți.
S-au întâlnit în Thailanda. El – profesor de fizică la o școală internațională, ea educatoare pentru copiii japonezilor din acea școală. Ionel Dinu a ajuns în Thailanda, după ce petrecuse ceva timp în Japonia, unde lucrase la un laborator. A decis să se întoarcă în România pentru că, spre deosebire de japoneză, limba thailandeză „e ca cea chineză”, iar acolo, deși este boom economic și vin mulți investitori din toate colțurile lumii, foarte multe zone sunt „mai înapoiate decât România”. Cât despre Japonia…. Se muncește într-un ritm nebun, fără concedii, fără Crăciun… „Dacă îți iei concediu o săptămână nu te mai recunoaște nimeni, le pari un nou venit”. Așa că i-a spus lui Keiko ce vrea să facă, i-a spus că România nu e Japonia, iar ea… a decis să-l urmeze. „L-aș urma oriunde s-ar duce”, mi-a spus ieri noua noastră concitadină.
Absolventă a unei Universități catolice în Japonia, Keiko Kobayashi Dinu e fascinată de arhitectura europeană. A fost în Marea Britanie, Franța, Germania, a fost în America… iar acum este în Focșani. Nu știe ce poate face aici. Dar și-au acordat un an pentru a-și da seama. Deocamdată, se bucură de fiecare moment pe care-l petrec împreună. Au fost la București, la Brașov, pe litoralul Mării Negre, unde Keiko a făcut scufundări. Vor să meargă la Iași, la Cluj-Napoca, să vadă România pe care noi, românii, o ignorăm, împovărați de grijile zilnice. România cu istorie, cu port popular, cu arhitectură tradițională, cu peisaje care pot rivaliza oricând cu cele din fotografiile pe care le vezi la agențiile de turism.
Lui Keiko i-ar plăcea să se implice în viața orașului nostru. Ar putea să predea cursuri de origami, de bucătărie japoneză, de inițiere în limba și cultura japoneză. Dar mai întâi vrea să vadă cum poate face asta sub o formă… legală. În Japonia, spune Ionel Dinu, totul se plătește. „Oamenii nu folosesc nimic fără să plătească, de la muzică, la filme, fotografii, servicii, transport, orice. Este vorba despre recunoașterea muncii depuse”. La noi…au stat șase ore la coadă ca să poată obține un document, la o instituție publică…
Sunt însă optimiști. Ionel Dinu crede că România și românii au nevoie de timp, crede că ne putem schimba în bine…
Keiko învață să gătească românește de la mama soțului său. Dar întreabă și de ce nu mâncăm aici frunzele de la morcov, de exemplu. „Au gust de morcov”, spune râzând Ionel Dinu. Spune în românește câteva denumiri de legume, ustensile de bucătărie. „E greu”, spune soțul ei. „Nu înțelege de ce în românește spunem: eu mănânc, tu mănânci, el mănâncă și așa mai departe. Nu înțelege de ce conjugăm verbele. I s-ar părea logic să spunem: eu mănâncă, tu mănâncă, el mănâncă…. Japoneza e mult mai simplă”, zice Ionel Dinu. Åži îl cred, de vreme ce vorbește atât de bine cu Keiko.
Åžedința foto am făcut-o în Crângul Petrești, la Muzeul Satului. E un loc atât de frumos, de liniștit, unde încă mai poți respira aer curat și te poți bucura de umbră. Am decis ca vestimentația miresei să fie una specială: fusta e de la o rochie de mireasă, iar sus a îmbrăcat pe rând două ii vechi, autentice, cusute atât de frumos încât atunci când am văzut-o, nu ne mai puteam lua ochii de la ea. Acolo, printre casele tradiționale vrâncenești, cu florile așezate în păr de fantastica Cristinela Cosma, Keiko părea desprinsă dintr-un basm româno-japonez. A râs, a zâmbit, a răspuns la cerințele fotografului, a transmis o energie extraordinară. Iar fotografiile sper să reflecte frumusețea exterioară și interioară a unei japoneze care și-a urmat dragostea aici, peste mări și peste țări.
Vreau să cred că nu doar Keiko, ci toți cei care-și lasă țările, rudele, prietenii, care se dezrădăcinează și ajung aici, în Focșani, în Vrancea, își pot găsi un loc al lor, iar noi vrâncenii îi putem ajuta să se integreze arătându-le ce avem mai bun, mai frumos, în primul rând în sufletele noastre. Natura, arhitectura, obiceiurile nu țin loc de căldură sufletească, de vorbe bune, de empatie.
Domnule și doamnă Dinu, vă doresc numai bine, oriunde vă vor duce viețile dumneavoastră extraordinare.
Nume: Keiko Kobayashi Dinu
Vârsta: 36 de ani
Adresă: Focșani
Ocupație: Educatoare
Stare Civilă: Căsătorită
Pasiuni: Călătoriile, Arta, Europa
Cauza: Să descopăr România frumoasă, tradițională, autentică.
Locație: Muzeul Satului din Crângul Petrești
Make-up artist: Cica, Salon Ego-R din incinta Hotelului Vrancea
Coafură: Cristinela Cosma, Salon Ego-R din incinta Hotelului Vrancea – https://www.facebook.com/egor.ramona?fref=nf
Fotograf: Ciprian DUMITRU – www.fotozara.com
Idei: Violeta Ciobotaru-Balion
Mulțumiri: Domnului profesor doctor Horia Dumitrescu,directorul Muzeului Vrancei, doamnei Alina Ulmeanu,șefa Secției de Etnografie de la Muzeul Vrancei, doamnei de la Muzeu care a fost atât de amabilă și ne-a ajutat cu alesul și îmbrăcatul iilor, verișoarei mele Cerasela Gavrilă pentru rochia de mireasă, colegei Roxana Sava pentru că a căutat și a găsit comori în casa bunicii.
