Un bărbat de 41 de ani, din Focșani, a fost implicat într-un accident rutier în afara localității Baia, din județul Constanța. Potrivit unei informări a IPJ Tulcea, mașina vrânceanului a fost bușită de cea a unui constănțean de 27 de ani, care avea o alcoolemie de 1,15 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
„În seara zilei de 5 august a.c., un bărbat de 27 de ani din municipiul Constanța, în timp ce conducea un autoturism în afara localității Baia, județul Tulcea, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul din fața sa, condus regulamentar de un bărbat de 41 de ani din municipiul Focșani, județul Vrancea și a intrat în coliziune cu acesta. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto care a provocat accidentul. Conducătorul autoturismului care a provocat accidentul poseda permis de conducere și avea o concentrație de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului”, se arată într-o informare a IPJ Tulcea.