Viceprim-ministrul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, va participa joi la manifestările denumite „98 ani de eroism în Vrancea”, dedicate eroilor care au luptat în Primul Război Mondial. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan a lansat invitații de participare președintelui Klaus Iohannis, premierului Victor Ponta, miniștrilor, ambasadorilor care reprezintă la București SUA, Marea Britanie, Franța, Italia, Federația Rusă, Germania, Austria, Ungaria, Turcia, Bulgaria, țări care au participat în Primul Război Mondial. La eveniment au mai fost invitați să participe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, dar și Înalt Prea Sfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Sub genericul „98 ani de eroism în Vrancea” administrația județeană organizează, în perioada 6-9 august 2015, un program special dedicat luptelor din august 1917, de pe câmpul de luptă de la Mărășești.
Manifestările vor debuta mâine, la Focșani cu deja tradiționalul Maraton „Pe aici nu se trece”, organizat de Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA). Începând cu orele 10.00, pe esplanada din Piața Unirii din Focșani va avea loc deschiderea expoziției foto-documentar: „In emoriam. Vrancea istorică”, urmată de prezentarea colecției Muzeului Vrancei „Primul Război Mondial în imagini” și a colecției private aparținând profesorului Ionuț Bercaru, din Bordești – orele 12.00. De la orele 18.00, în Piața Unirii vor fi prezenți „Oamenii statui”. Începând cu ora 19.00, maestrul Dan Puric va susține momentul artistic „Suflet românesc”, un spectacol complex de pantomimă, teatru și dans.
De la ora 19.00, la Mausoleul Mărășești, asociațiile, partidele politice și instituțiile publice sunt invitate să depună coroane de flori în memoria eroilor căzuți în luptele de la Mărășești. Începând cu orele 20.00, la Mausoleul Mărășești va avea loc slujba de comemorare a eroilor urmată de alocuțiuni ale oficialităților. La orele 21.00, la Mausoleul eroilor se va organiza momentul cultural-evocator „Vrancea eroică”. Cu același crez în suflet, ca la 1 Decembrie 1918 când a luat ființă, Corul Bărbătesc din Finteusu Mare va interpreta „Treceți Batalioane Române Carpații”, dar și alte cântece de cătănie, iar artiștii Paula Seling și Vlad Miriță vor interpreta cântece patriotice. Marii comandanți ai Armatei Române din Primul Război Mondial vor fi evocați de Vlad Rădescu, Alexandru Bindea, Ioan Isaiu și actorii din trupa „Lupii albi”. Comemorarea eroilor de la Mausoleul Mărășești se va încheia cu o defilare militară, retragere cu torțe și…alte surprize.
Proiecții video, târg al meșterilor populari
Manifestările vor continua vineri, 7 august, cu un concert susținut de Fanfara Garnizoanei Focșani în Piața Unirii, începând cu orele 17.00, iar pe B-dul Unirii va fi trecută în revistă o expoziție de tehnică militară a Garnizoanei Focșani. De la ora 17:30, în Piața Unirii va avea loc un exercițiu de Drill Team. La orele 20.30, în Piața Unirii vor avea loc proiecții video, iar de la orele 21.00, pianistul Alexandru Burcă va acompania recitalurile extraordinare ale artiștilor Paula Seling, Vlad Miriță și Iordache Basalic. Momentele dramatice din luptele de la Mărășești vor fi evocate la Focșani de actorii Vlad Rădescu, Alexandru Bindea și Ioan Isaiu alături de trupa „Lupii albi” și de artiștii din trupa de dans „The Sky”.
Sâmbătă, în cea de-a treia zi a manifestărilor dedicate împlinirii a 98 ani de eroism în Vrancea, în Piața Unirii din municipiul Focșani vor fi organizate de către meșterii populari din Vrancea work-shop-uri tradiționale pentru copii, în cadrul „Târgului meșterilor populari”. La orele 19.30 va avea loc spectacolul folcloric al cântecelor de cătănie „Vrancea-Vatra de Istorie”. Vor cânta: Nicolae Botgros și Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii” din Chișinău, Sofia Vicoveanca, Sava Negrean Brudașcu, Mihai Ciobanu, Floarea Calotă, Veta Biriș, Nicolae Furdui Iancu și Marius Ciprian Pop. Tot sâmbătă, începând cu orele 20.00, la Mausoleul Eroilor Soveja va avea loc recitalul extraordinar „In memoriam…” susținut de pianistul Åtefan Doniga. Cu această ocazie vor fi proiectate vizualuri pe zidurile mausoleului.
Furdui Iancu și Cristian Pomohaci vor interpreta cântece de cătănie
Evenimentele dedicate eroilor care s-au jertfit la Mărășești în urmă cu 98 de ani se vor încheia, duminică, cu un moment de excepție organizat la Mausoleul Focșani de Corul Pastorala și Garnizoana Focșani. Momentul va începe la orele 17.00 cu un microrecital coral susținut de Corul Pastorala și va continua cu o demonstrație cu câini din dotarea IPJ Vrancea. Un trompet din cadrul Garnizoanei Focșani va interpreta momentul „Liniștea”. De la orele 19.00, în Piața Unirii Focșani va continua cea de-a doua seară a spectacolului folcloric al cântecelor de cătănie „Vrancea-Vatră de Istorie” susținut de interpreții de muzică populară: Nicolae Sabău, Ion Ghițulescu, Tudor Furdui Iancu, Cătălin Hașa, Sebastian Stan, Cristian Pomohaci. Spectacolul va fi prezentat de Marius Ciprian Pop.