Polițiștii din Odobești și Golești fac cercetări în cazul a două decese. În cazul de la Odobești, bărbatul decedat avea 72 de ani și a fost găsit fără suflare într-o cameră a locuinței în care stătea cu chirie. Bărbatul nu era cunoscut cu afecțiuni medicale, motiv pentru care nu i s-a eliberat certificat de deces, trupul neînsuflețit fiind dus la morgă pentru necropsie. „La data de 29 iulie a.c., ora 11.10, polițiștii din Odobești au fost sesizați de o femeie, din localitate, despre faptul că într-o cameră a locuinței a găsit decedat un bărbat, de 72 ani. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul locuia cu chirie în aceea locuință de aproximativ 4 ani și nu era cunoscut cu probleme medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cadavrul a fost transportat la SML în vederea efectuării necropsiei”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea.
Celălalt bărbat decedat avea 61 de ani și era din Golești. El a fost găsit decedat miercuri seara, în curtea locuinței sale, iar din verificările făcute de polițiști a rezultat că în timpul zilei a stat cu doi prieteni și a consumat băuturi alcoolice în exces. „La data de 29 iulie a.c., ora 18.40, polițiștii din Golești au fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 61 ani, din localitate, a fost găsit decedat în curtea locuinței sale. Din primele verificări, a rezultat faptul că în cursul zilei, bărbatul ar fi consumat băuturi alcoolice la locuința sa împreună cu doi prieteni și după plecarea acestora a decedat. Cadavrul nu prezenta urme de violență și a fost transportat la SML în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții”, se mai arată în informarea IPJ.