FRF spune „stop“ mutărilor unui preşedinte de la o echipă la alta

0
443


Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat propunerea LPF de modificare a ROAF, astfel că un oficial nu poate activa într-un sezon la mai mult de două cluburi din același nivel competițional. Noul paragraf din ROAF arată astfel: „În timpul unui an competițional, un oficial aflat într-o funcție care-i permite exercitarea unei influențe asupra hotărârilor clubului (spre exemplu: președinte, manager, director executiv, etc) nu-și poate desfășura activitatea la mai mult de două cluburi din același nivel competițional”. Actualul președinte al clubului Pandurii Târgu Jiu, focșăneanul Narcis Răducan, a activat în sezonul precedent la patru grupări din Liga I, FC Viitorul, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu și ASA Târgu Mureș. De asemenea, Comitetul Executiv al FRF a modificat Regulamentul Disciplinar, astfel că o echipă care nu se prezintă la două meciuri într-un sezon, se retrage sau exte exclusă după începerea campionatului va fi retrogradată în ultima categorie din cadrul asociației județene de care aparține: „Neprezentarea la două jocuri din cadrul aceleiași ediții a campionatului de seniori, retragerea sau excluderea unei echipe după începerea campionatului, va fi sancționată cu retrogradarea în ultima categorie competițională organizată de asociația județeană de fotbal pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză. În situația campionatelor desfășurate în sistem play-off, play-out, sancțiunea va fi aplicată pentru situațiile intervenite atât în sezonul regulat cât și în play-off, respectiv play-out”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here