Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Erori care nu trebuie făcute vara la birou


În timpul verii și mai ales în perioadele de caniculă, există câteva lucruri care nu trebuie făcute sub nicio formă de cei care lucrează în spații închise, în birouri. Site-ul lefigaro.fr enumeră câteva din erorile ce trebuie evitate cu orice preț. Este recomandabil ca îmbrăcămintea din materiale sintetice să rămână în dulap. Astfel de materiale nu se împacă deloc cu o transpirație abundentă. Pentru a evita ca forma spătarului scaunului de la serviciu să se imprime pe bluză sau cămașă, trebuie ocolite poliesterul și lycra, în favoarea materialelor 100% naturale. În orice caz, nu strică niciun schimb păstrat în fișetul de la birou.
    Nici pantalonii strâmți nu sunt recomandați vara. Ei se scot foarte greu acasă, așa încât este preferabil un pantalon drept, mai larg, mult mai confortabil. Și cămașa prea strâmtă face să crească rata de umiditate. Una mai largă va lăsa pielea să respire în voie. Hainele nu trebuie să fie negre. Negrul este o culoare care absoarbe căldura și are tendința să încingă. La acest lucru se adaugă și urmele albe lăsate de deodorant la subraț. Vara, la birou, opțiunea trebuie să meargă spre culori deschise — alb, bleu, gri deschis sau bej.
    La birou nu se merge în șort. În vara lui 2001, un funcționar de la firma Sagem a fost concediat fiindcă a venit la serviciu în bermude, deși regulamentul de ordine interioară interzicea acest lucru. Există totuși locuri de muncă unde se acceptă ținute mai relaxate. Deși nu se precizează nicăieri acest lucru, salariații știu, mai mult sau mai puțin implicit, dacă își pot permite unele fantezii.
    Pe timpul verii nu este indicată venirea la birou în sandale sau papuci (pentru bărbați), deoarece persoana care le poartă poate părea neserioasă. Este greu de imaginat un funcționar de bancă ce și-ar primi clienții în șlapi. Este de preferat o încălțăminte ușoară, din antilopă, sau o pereche de pantofi sport de pânză.
    Pe timp de caniculă, biroul se transformă în saună, așa încât lipsa cravatei dă o stare de confort. Este recomandabil ca bărbații să opteze pentru cămăși care nu obligă la cravată. Se poate deschide un nasture, mânecile se pot sufleca, munca la birou putând fi astfel acceptabilă vara. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?