Vremea va fi călduroasă și astăzi, în acest sens, meteorologii emițând un Cod Galben, valabil pentru mai multe județe, între care și jumătate Vrancea, mai exact partea de câmpie. „Luni, 27 iulie, vremea se va menține caniculară în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum și în sudul Moldovei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade. Vor mai fi manifestări de instabilitate atmosferică, îndeosebi în estul, centrul țării și la munte”, se arată în informarea ANM.
Polițiștii de la rutier au o serie de recomandări pentru șoferi astfel încât să nu fie incidente în trafic. Astfel, „în cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului și hidratării, iar pe cât posibil staționarea autovehiculului să fie efectuată în zone umbrite. Planificați-vă, pe cât posibil, deplasările cu mașina în afara intervalului orar 10-18, iar atunci când în autovehicul se regăsesc copii sau bătrâni, este recomandabil ca aceștia să fie protejați de razele directe ale soarelui. Copiii nu vor fi lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare, iar transportul lor pe distanțe lungi nu se va efectua în vehicule fără posibilități de climatizare. Înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului și, în special, a presiunii în pneuri, gradului de îmbătrânire și uzură al acestora și al racordurilor, precum și verificarea instalației de climatizare. Nu conduceți dacă vă simțiți obosiți! Posesorii de permis de conducere cu afecțiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) sunt sfătuiți să renunțe să conducă autovehicule pe drumurile publice în intervalul menționat”, transmit polițiștii.