Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Tânărul teolog Cătălin Mereuţă, hirotonit diacon de ÎPS Ciprian


Credincioșii parohiei vrâncene Fitionești l-au avut în mijlocul lor, duminică, 19 iulie 2015, pe Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Ierarhul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în vecinătatea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate. În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Cătălin Mereuță. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul”.
    La final, Înaltpreasfinția Sa a rostit și un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre semnificația Duminicii a 7-a după Rusalii, închinată Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, și a explicat pericopa evanghelică a zilei despre Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum. „Pentru a avea parte de ajutorul și de binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru a ni se împlini rugăciunile pe care I le adresăm, fie aici, în rugăciunea comunitară, fie în cea particulară, avem nevoie de credință puternică, să rămânem statornici în dreapta credință, să ne recunoaștem neputințele, slăbiciunile noastre, și să cerem, în rugăciune, putere de la Dumnezeu, să ne purtăm crucea vieții cu demnitate și, în același timp, cu smerenie. Mântuitorul Hristos a fost sensibil la suferința umană, pentru că, pe oriunde trecea, săvârșea minuni, «vindeca toată boala și toată neputința în popor» (Matei 9, 35). După exemplul Mântuitorului, al Sfinților Apostoli și al sfinților Bisericii, să ne străduim și noi să venim în sprijinul oamenilor care se confruntă cu astfel de suferințe, care sunt mai nevoiași decât noi, și să le aducem o rază de lumină și de bucurie în viața lor”, a spus Chiriarhul Buzăului și Vrancei.
    Locașul de cult din Parohia Fitionești a fost ridicat în anul 1895. De-a lungul timpului, biserica a trecut prin importante lucrări de restaurare, ultimele fiind realizate în perioada 2007-2009, prin strădania preotului paroh Aurel Mazăre.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?