Peste 800 de absolvenți de liceu s-au înscris la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an. Acest număr nu este final, deoarece 250 de elevi de clasa a XII-a vor susține în perioada 3-6 august corigențele, ei putând să se înscrie la examenul maturității pe 7 august. Candidații la a doua sesiune a examenului maturității vor susține probele de evaluare a competențelor în perioada 17 – 21 august. Probele scrise încep pe 24 august, cu limba și literatura română și continuă pe 26 august cu proba obligatorie a profilului și 28 august cu proba la alegere a profilului și specializării. Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 31 august, iar cele finale pe 3 septembrie 2015.
A doua sesiune a examenului de bacalaureat se va desfășura în trei centre, respectiv Colegiul „Edmond Nicolau”, Colegiul „Gh. Asachi” și Colegiul „Valeriu D. Cotea” Focșani, arondarea liceelor urmând să fie publicată de ISJ zilele următoare. Centrul de evaluare stabilit de ISJ este la Colegiul „Unirea”.
Calendarul examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie este următorul:
17-18 august 2015: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
17-18 august 2015: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
18 -19 august 2015: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
20 – 21 august 2015: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
24 august 2015: Limba și literatura română – proba E)a) – proba scrisă;
25 august 2015: Limba și literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă;
26 august 2015: Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă;
28 august 2015:Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) – probă scrisă;
31 august 2015: Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00);
1-2 septembrie 2015: Rezolvarea contestațiilor;
3 septembrie 2015: Afișarea rezultatelor finale.