Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Ferma cu miresme medicinale de la Odobeşti


    Un inginer focșănean demonstrează de aproape 14 ani că rapița, grâul sau floarea soarelui nu sunt singurele culturi agricole care pot aduce bani frumoși fermierilor. În urmă cu 14 ani, inginerul Corneliu State a demarat o mică afacere de nișă care îi aduce câștiguri, după cinci luni de muncă anual, mai mari decât obține un fermier care trudește din primăvară până iarna. Mica fermă de lângă Odobești a inginerului este puțin mai mare de un hectar și este cultivată cu plante medicinale perene. Lavandă, salvie și mentă sunt cele trei plante care cresc în grădina cu arome a inginerului State.
    De cum treci porțile grădinii poți vedea și mirosi tufele cu plante aranjate meticulos pe mai multe rânduri. Corneliu State ne-a spus că prima plantație de lavandă a înființat-o înainte de pensionare iar acum împlinește 14 ani. Tufele sunt imense, cu un diametru care ajunge și la 1,5 metri. Iar mirosul florilor albastre te relaxează atât de repede încât înțelegi de ce este atât de căutată de companiile producătoare de medicamente. Este cea mai scumpă plantă medicinală, un kilogram de flori fiind evaluat la circa 15 lei.
    Salvia și menta sunt celelalte plante cultivate de inginer. De la salvie sunt folosite frunzele iar la mentă se folosește toată tulpina. Poate de aceea este și considerată cea mai profitabilă plantă. Însă aceasta în anii normali, când înălțimea unei plante ajunge și la un metru. Anul acesta, secetos, plantele abia ajung la 30-40 centimetri. Chiar și așa, plantele medicinale nu îi produc pierderi fermierului.
    Inginerul State ne-a spus că primii ani au fost mai grei, când a trebuit să îsi recupereze investițiile de la realizarea plantației. Cele câteva mii de euro au fost recuperați după patru ani. „Nu am avut niciun an cu pierderi. Toate cheltuielile le notez într-un carnet și toamna trag linie”, spune inginerul State. Plantele le vinde producătorilor de medicamente din țară iar cel mai bine se înțelege cu cei de la Dacia Plant, din Brașov.
    Avantajul plantelor medicinale perene este că pot fi obținute chiar și două recolte pe an. Prima oară în mai-iulie iar apoi toamna, în funcție și de condițiile meteo. Însă modul de recoltare este strict deoarece plantele trebuie să își păstreze caracteristicile care le fac atât de valoroase. „La mentă, recoltatul începe după ora 10, când soarele este sus, atunci uleiul volatil se ridică în plantă”, ne spune Corneliu State, care ne arată cum recoltează plantele cu motocoasa și cu secera.
    Ferma de plante medicinale este certificată ecologic în fiecare an de către o firmă care verifică atât plantele cât și solul. „Vin o dată sau de două ori pe an, iau probe din frunze, din sol pentru această certificare ecologică. Folosesc numai îngrășământ natural,  totul trebuie să fie natural”, a precizat Corneliu State.

Salvia
    Salvia face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust cultivat, originar din zona mediteraneeană. Denumirea științifică a plantei ,,Salvia” provine din verbul latin ,,salvare” care înseamnă a salva. În antichitate era considerată un panaceu universal, având peste 60 de indicații menționate în textele istorice, cele mai cunoscute fiind utilizările sale ca remediu pentru: tratarea mușcăturilor de șerpi, creșterea fertilității la femei, scăderea transpirației la bolnavii de tuberculoză, scăderea secreției lactate la lehuze, etc. Medicul și botanistul grec Dioscoride recomanda planta ca diuretic, emenagog (pentru declanșarea ciclului menstrual) și hemostatic. Se mai numește jaleș de grădină, salbie, cilvie, jalnică, selghie etc.
    Contribuie la funcționarea normală a sistemului digestiv, prin: stimularea producerii și eliminării de bilă; reducerea spasmelor gastro-intestinale și a balonării; funcționarea normală a sistemului hormonal feminin; reducerea stărilor neplăcute care apar la menopauză; funcționarea în condiții optime a memoriei; reducerea surmenajului psihic și intelectual; funcționarea normală a aparatului respirator; reducerea transpirației abundente. (sursa  daciaplant.ro)

Menta
    Menta este o plantă erbacee, perenă, cu frunze oval-lanceolate și flori violacee dispuse într-o inflorescență spiciformă, conică. Denumirea științifică a plantei Mentha provine de la „Mintha'”, numele unei nimfe din mitologia greacă și romană, care a fost metamorfozată într-o plantă, ce îi poartă numele. Deși menta este o plantă utilizată încă din antichitate, ea a fost introdusă pentru prima dată în literatura medicală de-abia în secolul al XVII-lea. Datorită uleiului volatil, principalul său component, menta reprezintă una din plantele cele mai folosite în fitoterapia de pe toate meridianele. Se mai numește izmă bună, ghiazmă, iasmă, mintă neagră, nintă rece etc.
    Contribuie la funcționarea normală a sistemului digestiv, prin: eliminarea tendinței de evacuare rapidă a scaunului; reducerea spasmelor și a balonării care apar la nivelul tractului digestiv; eliminarea mirosului neplăcut al gurii; îmbunătățirea digestiei; menținerea sănătății aparatului respirator prin descongestionarea căilor respiratorii; reducerea stărilor de greață și rău de mișcare; reducerea stării de oboseală mentală (la administrarea sublinguală). (sursa daciaplant.ro)

Lavanda
    Lavanda crește în tufe dese, având frunze mici, liniar-lanceolate și flori de culoare albastru-violet. Numele științific al plantei „Lavandula'” derivă din latinescul „lavare” care înseamnă „a spăla”. În Grecia Antică, Persia și Roma era utilizată ca parfum de baie și antiseptic. În medicina budistă și tibetană se folosește pentru tratarea psihozelor și a nebuniei, iar în Europa și America se întrebuințează pentru combaterea anxietății și a insomniei. Se folosește la reducerea tensiunilor psihice, conferind o stare de liniște și calm lăuntric; armonizarea stării psiho-emoționale; protejarea organismului împotriva stresului, contribuind la funcționarea normală a sistemului nervos, cardio-vascular și digestiv; eliminarea tensiunilor psihice care împiedică instalarea somnului; combaterea spasmelor care apar la nivelul tractului gastrointestinal; menținerea tensiunii arteriale în limite normale; detoxifierea organismului; menținerea sănătății arborelui bronșic. (sursa  daciaplant.ro)

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?