În această perioadă, până pe 30 iulie, Direcția Județeană Pentru Sport și Tineret Vrancea derulează proiectul de tineret „De la tradiții la job” la Centrul de Agrement Oglinzi, în parteneriat cu DJST Neamț. Astfel, tinerii participanți vrânceni au fost informați cu privire la tradițiile devenite job, pe parcursul a mai multe vizite făcute la centrele de artă populară din Vrancea, apoi din zona Horezu, Maramureș, și în zona Culturii Cucuteni din județul Neamț. Aceasta din urmă a fost și motivul implicării unui număr de 25 de tineri vrânceni și nemțeni, într-un atelier de creație la Centrul de Agrement de la Oglinzi. Activitatea atelierului a fost organizată cu sprijinul unui specialist restaurator din județul Neamț. „Înarmați cu informațiile de specialitate, ceramică și o tema dată, tinerii au creat o serie de figurine ce au format o colecție de idei materializate -idealul lor protector. Apoi a urmat atelierul de pictură realizând o altă colecție inedită. Consistența activităților este dată de un număr mare de lucrări, create în viziune tinerească, cu talent și emoție. Lucrul cu ceramica a fost o provocare, care a făcut plăcere tinerilor, testându-și abilitățile în acest sens. Activitățile i-au ajutat pe tinerii participanți să lege cunoștințele și abilitățile unui meșter popular, de continuitatea și păstrarea tradițiior pe un palier social, contemporan – restauratorul muzeal”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Daniel Gongu, directorul DJST Vrancea.