Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Modernizare în serviciile de formare profesională a adulților


 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea găzduiește astăzi, de la ora 11.00, un eveniment de publicitate, comunicare, promovare și diseminare a realizărilor la nivel județean, ale proiectului „Modernizare pentru Eficiență și Calitate în Serviciile de Formare Profesională a Adulților”, implementat de Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Brașov. 
„Proiectul urmărește îmbunătățirea serviciilor oferite șomerilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor, prin realizarea unei aplicații informatice – sistem integrat, a unor pagini web, precum și instalarea unor echipamente electronice de informare (infotouch) la sediul fiecărui partener.
Cu ajutorul acestor sisteme moderne, clienții CRFPA partenere, fără a mai fi nevoiți să se prezinte la sediul instituțiilor, au acces rapid la toate informațiile necesare cu privire la cursurile de formare profesională autorizate și organizate. Având în vedere deficitul de personal din aceste instituții, prin crearea unei baze de date și a unui sistem informatic, se crește eficiența activității de formare profesională a adulților, asigurându-se, totodată, securitatea informațiilor specifice acestei activități”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
 Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, și are ca obiectiv general modernizarea și eficientizarea tipurilor de servicii furnizate clienților Serviciului Public de Ocupare – ANOFM, prin îmbunătățirea și diversificarea modalităților de gestionare și de furnizare a serviciilor de formare profesională de către unitățile teritoriale – Centrele Regionale de Formare Profesională a Adulților (CRFPA).   
Acest proiect strategic se realizează în parteneriat cu alte instituții publice similare: CRFPA Călărași, CRFPA Cluj, CRFPA Teleorman și CRFPA Vâlcea, acoperind astfel următoarele zone de dezvoltare din România: Centru, Sud Muntenia, Nord Vest și Sud Vest Oltenia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?