Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Codul Fiscal, în forma actuală, aduce claritate și predictibilitate pentru mediul de afaceri


Reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR) susțin că, în forma actuală, Codul Fiscal readuce claritate și predictibilitate pentru mediul de afaceri, potrivit unui comunicat remis luni. ‘Având în vedere importanța și impactul măsurilor fiscale pentru comunitatea de afaceri, Coaliția pentru Dezvoltarea României s-a implicat activ în dialogul cu Guvernul României pentru redactarea Codului Fiscal. Considerăm că, în forma actuală, acesta aduce claritate și predictibilitate pentru mediul de afaceri. Precizăm că implicarea Coaliției nu a vizat propuneri de niveluri sau praguri de impozitare, a căror stabilire a ținut de asumarea răspunderii politice’, se menționează în comunicat. 
Reprezentanții CDR consideră că ‘este important să se valorifice volumul intensiv de muncă desfășurat în ultimul an în procesul de rescriere a Codului Fiscal, iar noul cadru fiscal să poată fi aplicat cât mai curând, continuând, în același timp, procesul de implementare a propunerilor de modernizare fiscală rămase în curs de aprobare sau promulgare’. ‘CDR apreciază dorința autorităților române de a limita extinderea poverii fiscale asupra mediului de afaceri prin adoptarea de măsuri care contribuie la poziționarea competitivă a României din punct de vedere al fiscalității. În același timp, atragem atenția că trebuie întreprinse în continuare eforturi pentru menținerea unui cadru fiscal stabil și predictibil, astfel încât noile reglementări fiscale să-și poată dovedi efectele pe termen mediu și lung’, se mai spune în comunicat. 
Coaliția este o inițiativă privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi. Coaliția nu este o entitate înregistrată juridic. Membrii Coaliției contribuie voluntar cu resursele și expertiza necesară formulării unor opinii comune cu privire la politici publice cu impact asupra mediului de afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?