Zilele trecute, am văzut pe facebook o poză cu eticheta de la o pungă cu lămâi. Inițial am ignorat-o. Apoi a reapărut, după ce poza a fost distribuită de altcineva. Zic: hai să dau click. Åži citesc: Coaja este ceruită și nerecomandată consumului uman. Am crezut că nu văd bine, că e o glumă. N-are cum să fie, m-am gândit, o fotografie reală, a unei etichete de la o pungă cu lămâi reale, scoase la vânzare în România reală. La câteva zile însă, am fost într-un supermarket din Focșani să fac niște cumpărături. Pe căldura asta, clar îmi trebuiau lămâi, că limonada e la ordinea zilei. Instantaneu mi-am adus aminte de fotografia de pe facebook și, mai mult în glumă, m-am uitat pe eticheta de la punga cu lămâi. Textul era identic: „Conservate cu Imazalil, thiabendazol și pirimetanil (pesticide și fungicide – n.r.). Coaja este ceruită și nerecomandată consumului uman”.
Prima mea întrebare a fost: „Cine și de ce ne otrăvește?!?!”. La ce altceva să te gândești, în astfel de momente, dacă nu la conspirații? Pentru că nu poți să vinzi lămâi și să scrii cu litere destul de mici că nu e recomandată coaja consumului uman. Nu poți! Doamne, și câte prăjituri aromate cu coajă de lămâie fac gospodinele, și câți kilolitri de limonadă bem când ne e cald, de ceaiuri cu lămâie când suntem răciți, câte tone de dulcețuri de nuci cu coajă de lămâie pun bunicile în borcane, câtă miere cu lămâie folosim când ne doare gâtul… Te ia cu dureri de cap! Pe mine cu atât mai mari, cu cât m-a pus ăl cu coadă să mă documentez un pic pe net și aflai că un suc acidulat cu portocale pe care în tinerețe îl consumam în cantități industriale, ar avea de 300 de ori mai multe pesticide în fiecare doză decât nivelul permis. Åži asta i s-ar trage de la portocalele care sunt tratate cu pesticide. Cică fermierii indieni folosesc sucul respectiv pe post de pesticid pentru recolte… Pe ce planetă am ajuns să trăim?
Obișnuiesc să citesc etichetele, mă uit mereu la termenul de valabilitate, dar n-am crezut să găsesc vreodată la vânzare, la produse alimentare, nu la cele din plastic, fructe nedestinate consumului uman. Pentru că, să fim serioși, pesticidele și fungicidele alea de pe etichetă, nu sunt doar în coajă, clar e și miezul contaminat.
Nu știm ce (să) mai mâncăm. Nu știm ce (să) mai bem. Întreaga lume pare să se fi transformat într-un imens laborator de chimie, iar cu toții suntem cobai. Am citit (văzut) săptămâna trecută un articol care nu a făcut decât să-mi confirme temerile. Se numește „What Humans Are Really Doing to Our Planet, in 19 Jaw-Dropping Images” – Ce fac oamenii cu adevărat planetei noastre, în 19 fotografii care te lasă cu gura căscată. Vă invit să-l citiți accesând acest link http://mic.com/articles/117312/you-ve-never-seen-our-impact-on-the-planet-quite-like-this-before
Am preluat o singură poză: brutală, terifiantă. Explicația din articol este: „Tar sands and open pit mining in an area so vast, it can be seen from space. Alberta, Canada.” – Nisipuri bituminoase și exploatări miniere deschise într-o zonă atât de extinsă încât poate fi văzută din spațiu. Alberta, Canada.
Ce să ne mai mire o coajă de lămâie…? Ce să ne mai mire antibioticele din carne…? Hormonii din laptele de vacă… Åži așa mai departe. Lumea întreagă aleargă nebună spre propria extincție și numește această fugă progres. Pădurile dispar sub ochii noștri, plantele sunt modificate genetic, vremea a luat-o razna. La fel și specia umană.
