Poliția română a primit întăriri. Cu forțe proaspete și mult entuziasm, o mie de tineri absolvenți ai facultăților de profil au depus jurământul în fața superiorilor și au fost repartizați la locurile de muncă asigurate la admitere. Părinții, prezenți în număr mare, au lăcrimat când și-au văzut copiii îmbrăcați în haine de ceremonie, dar și când au aflat cât de departe vor fi unii de alții. După ce a dat și onorul militar în fața ministrului și a bătut pasul de defilare, promoția anului 2015 a Academiei de Poliție din București și-a luat în primire locurile de muncă.
Cei care au terminat cu medii mari au avut prioritate pe lista repartizărilor. Andreea și Dan au fost șefi de promoție cu 9,95. Subinspector Andreea Ghinescu, absovent al Facultății de Poliție: „Am terminat la drept, la 4 ani, voi rămâne în domeniul științelor juridice”. Sublocotenent Dan Burlacu, absolvent al Facultății de Pompieri: „E foarte important, am colegi care au terminat facultatea și acum caută de muncă în țar[ și în străinătate și nu sunt deloc siguri de locul de muncă. Îmi doresc să activez în cadrul unei subunități să particip efectiv la intervenții”.
Chiar dacă a fost cald, și bunicii au venit să asiste la ceremonie, să-și vadă nepoții absolvenți.